TRAMVAIUL 41, suspendat de la 29 IUNIE până la 31 AUGUST. Călătorii pot circula cu autobuzele 641 şi 642. Vezi TRASEELE şi STAŢIILE

Circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată timp de două luni, începând de sâmbătă, 29 iunie, până pe 31 august 2019, pentru efectuarea lucrărilor de construire a Pasajului Ciurel peste Şoseaua Virtuţii, precum şi cele de reabilitare a Pasajului Grant.
Filip Stan
28 iun. 2019, 14:48
TRAMVAIUL 41, suspendat de la 29 IUNIE până la 31 AUGUST. Călătorii pot circula cu autobuzele 641 şi 642. Vezi TRASEELE şi STAŢIILE

Andrei Creci, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), a declarat că STB va pune în circulaţie 50 de autobuze pentru preluarea călătorilor, pe cele două lunii navetă, 641 şi 642, iar dacă acestea nu vor fi suficiente se vor putea suplimenta.

„Se vor face două linii navetă de autobuz, una va fi 641, cu 30 de autobuze, care va funcţiona pe întreg traseul liniei 41, de la Ghencea până la Bulevardul Expoziţiei, iar cealaltă va fi 642 cu 20 de autobuze, care va asigura un aport de capacitate pentru tronsonul cel mai solicitat al liniei 41, adică între Drumul Taberei şi Podul Grant. Va fi o linie mai scurtă, dar exact pe zonele cu cea mai mare aglomeraţie zilnică. Din evaluările noastre aceste 50 de autobuze vor fi suficiente, dar în caz de nevoie ele pot fi suplimentate fără probleme”, a explicat şeful STB.

Tramvaiul 41 va fi suspendat în această vară. Motivul: lucrările de la Pasajul Ciurel şi de la metroul de Drumul Taberei

Potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), linia navetă 641 va funcţiona între „Ghencea” şi „Piaţa Presei”, pe Bd. Ghencea, Str. Braşov, Str. Lujerului, Pasaj Lujerului, Şoseaua Virtuţii, Calea Crângaşi, Pasaj Grant, Str. Turda, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Bd. Mărăşti, Bd. Expoziţiei, cu întoarcere pe Bd. Expoziţiei, Bd. Mărăşti, Str. Alexandru Constantinescu, Bd. Ion Mihalache, Bd. Banu Manta, Şos. Nicolae Titulescu, Calea Griviţei, Piaţa Gării de Nord, Bd. Dinicu Golescu, Şos. Orhideelor, Bd. Regiei, Str. Pascal Cristian, Str. George Mihai Zamfirescu, Bd. Ceahlău, Calea Crângaşi, Şoseaua Virtuţii, Pasajul Lujerului, Str. Lujerului, Str. Braşov şi Bulevardul Ghencea.

Către terminalul „Piaţa Presei”, noile linii navetă vor efectua opriri în staţii astfel: pe Str. Braşov comun cu cele ale liniilor 105, 173 şi 221, precum şi în noile staţii „Oprire” situate după intersecţia cu Drumul Taberei – ramura de nord, respectiv înainte de Bulevardul Timişoara; pe Str. Virtuţii în noua staţie „Oprire” amplasată după intersecţia cu Bd. Uverturii, apoi comun cu cele ale liniei 178; pe Şoseaua Crângaşi comun cu cele ale liniei 178; pe strada Turda în noua staţie „Oprire”, amplasată după Pasajul Grant; pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu în noua staţie „Oprire”, amplasată după intersecţia cu Bd. Ion Mihalache; pe Bd. Mărăşti în noua staţie „Oprire”, amplasată după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu, apoi comun cu cele ale liniei 330; în terminalul Piaţa Presei Libere comun cu cele ale liniei R442.

Către terminalul „Ghencea” autobuzele vor opri în staţiile de pe Str. Alexandru Constantinescu, Bd. Ion Mihalache, Bd. Banu Manta, Şos. Nicolae Titulescu, Calea Griviţei, Piaţa Gării de Nord, Bd. Dinicu Golescu, comun cu cele ale liniei 282, pe Şos. Orhideelor, Bd. Regiei, Str. Pascal Cristian, comun cu cele ale liniilor 162, 163, 178; pe Şos. Crângaşi şi Str. Virtuţii comun cu cele ale liniei 178, precum şi în noua staţie „Oprire” înainte de Bd. Uverturii; pe Str. Braşov comun cu cele ale liniilor 105, 173 şi 221, precum şi în noua staţie „Oprire” situată după intersecţia cu Bd. Timişoara; în terminalul Ghencea comun cu cele ale liniei 221.

De asemenea, linia navetă 642 va funcţiona între „Valea Argeşului” şi „Bd. Ceahlău”, pe Str. Valea Argeşului, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Braşov, Str. Lujerului, Pasaj Lujerului, Str. Virtuţii, Şos. Crângaşi, cu întoarcere fără staţionare pe Calea Crângaşi, Şos. Virtuţii, Pasaj Lujerului, Str. Lujerului, Str. Braşov, Drumul Taberei şi Str. Valea Argeşului.

„În cazul în care nu se restricţionează traficului rutier pe Pasajul Grant, sensul dinspre Bd. Ion Mihalache spre Piaţa Crângaşi, începând cu data de 29.06.2019, până la restricţionarea circulaţiei pe Pasajul Grant, linia navetă 641 va funcţiona între ‘Ghencea’ şi ‘Piaţa Presei’, în ambele sensuri peste Pasaj Grant”, precizează reprezentanţii PMB.

Noile linii navetă vor efectua opriri către terminalul „Piaţa Presei” în staţiile: pe Str. Braşov comun cu cele ale liniilor 105, 173 şi 221, precum şi în noile staţii „Oprire” situate după intersecţia cu Drumul Taberei, respectiv înainte de Bd. Timişoara; pe Str. Virtuţii în noua staţie „Oprire” amplasată după intersecţia cu Bd. Uverturii, apoi comun cu cele ale liniei 178; pe Şos. Crângaşi comun cu cele ale liniei 178; pe Str. Turda în noua staţie „Oprire”, amplasată după Pasajul Grant; pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu în noua staţie „Oprire”, amplasată după intersecţia cu Bd. Ion Mihalache; pe Bd. Mărăşti în noua staţie „Oprire”, amplasată după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu, apoi comun cu cele ale liniei 330; în terminalul Piaţa Presei Libere comun cu cele ale liniei R442.

Către terminalul „Ghencea” autobuzele vor opri pe Str. Alexandru Constantinescu în staţiile „Oprire” amplasate în zona Institutului de Agronomie şi după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu; pe Bd. Mărăşti în staţiile „Oprire” amplasate în zona Institutului de Agronomie şi după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu; pe Str. Turda în staţiile „Oprire” amplasate după intersecţia cu Bd. Ion Mihalache, respectiv înainte de Pasajul Grant; pe Şos. Crângaşi şi Str. Virtuţii comun cu cele ale liniei 178, precum şi în noua staţie „Oprire” înainte de Bd. Uverturii; pe Str. Braşov comun cu cele ale liniilor 105, 173 şi 221, precum şi în noua staţie „Oprire” situată după intersecţia cu Bd. Timişoara; în terminalul Ghencea comun cu cele ale liniei 221.

Linia 41 de tramvai are o lungime de 8,5 kilometri (17 kilometri dus-întors) şi deserveşte zilnic în jur de 150.000 călători.

Pe linia 41 circulă în 36 de tramvaie ce asigură o capacitate maximă de 7.077 de călători pe oră pe un sens, însă pe perioada de vară, traseul liniei 41 este acoperit de 35 tramvaie cu o capacitate de 6.880 călători/h/sens. În zilele de sărbători, acest traseu este acoperit de 25 tramvaie cu o capacitate de 5.188 călători/h/sens.

Spynews
La ce oră are loc finala de la 100 de metri liber, unde David Popovici vrea un nou aur olimpic. Programul complet al zilei de 31 iulie
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Ce au pățit două turiste în Munții Făgăraș. Au mers cu cortul și au trăit un adevărat șoc: ”Un fel de tentativă de omor”
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
Playtech.ro
Lavinia Pîrva, cea mai fierbinte apariție! Soția lui Bănică a arătat chiar TOT fără inhibiții
DailyBusiness
Atenție! Cum va trebui să folosiți CNP-ul fiscal
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
Drama care i-a marcat viața lui Andrei Stoica. Totul s-a schimbat din acel moment! Campionul, declarații emoționante la Star matinal e pe val: ”Plângeam în fiecare seară” | VIDEO
Spynews
Cătălin Bordea a oferit prima reacție în războiul dintre fosta soție, Livia, și prietenii săi: „Au fost lezați”
Evz.ro
Ce a putut să spună Victor Ponta. A bătut-o pe Șoșoacă
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Nuntă cu 1.200 de invitați în Maramureș! Cum au reacționat internauții după ce evenimentul a ajuns viral pe TikTok: „Am zis că e filmare de la Beach Please”
Capital.ro
UE a dat ordin. România va impune interdicție. Românii care au interzis în tren
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Premierul Marcel Ciolacu despre numirea comisarului european: Discuții cu Ursula von der Leyen și negocieri interne
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?