„În cursul lunile august – septembrie 2012, în dosare de corupţie instrumentate de DNA, au rămas definitive un număr total de 20 hotărâri judecătoreşti prin care au fost condamnaţi 33 de inculpaţi, din care: un director de administraţie financiară, un director APIA, un şef de autoritate rutieră, doi avocaţi, un ofiţer de poliţie, un ofiţer de jandarmi, doi comisari de protecţia consumatorilor, doi comisari de gardă financiară, un controlor vamal, un inspector de finanţe publice, un referent APIA, 12 administratori de societăţi comerciale, etc. la pedepse cuprinse între 11 ani închisoare şi un an închisoare cu suspendare. Facem precizarea că luna august a coincis cu perioada de vacanţă judecătorească”, se arată într-un comunicat de marţi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
La 16 august, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a menţinut decizia Tribunalului Dolj de condamnare a lui Răducu Sergiu Drăgancea, director executiv la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul judeţean Dolj, la patru ani de închisoare pentru luare de mită, în formă continuată.
În 10 septembrie, tot instanţa supremă a decis condamnarea lui Nicolae Jurj, şef la Agenţia teritorială Autoritatea Rutieră Română (ARR) Satu Mare, la doi ani închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe un termen de încercare de şase ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă.
Un alt exemplu este cel din 26 septembrie, când ICCJ a hotărât condamnarea inculpatei Ilonei Piroşka, director al Administraţiei Financiare Timişoara, la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, luare de mită şi o infracţiune informatică prevăzută în Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
În perioada august-septembrie, cei mai mulţi ani de închisoare i-a primit, prin decizie definitivă a instanţei, cetăţeanul georgian Levan Lomidze, asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 11 ani de închisoare pentru două infracţiuni de evaziune fiscală, ambele în formă continuată.