Viorica Dăncilă a vorbit despre legea pensiilor, duminică, la o emisiune tv.
„Legat de pensii, ştiţi foarte bine că pentru noi salariile şi pensiile au reprezentat o prioritate şi chiar la 1 septembrie creşte punctul de pensie la 1.265 lei şi pensia minimă la 704 lei. Deci, ceea ce am promis am şi realizat, nu am făcut o promisiune şi nu am acoperit-o din punctul de vedere al pensiilor. Legea pensiilor este o lege aşteptată, s-a lucrat foarte mult la Legea pensiilor şi bineînţeles că aşteptăm ca preşedintele Iohannis să promulge această lege”, a afirmat Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă a spus că şeful statului a pus de multe ori obstacole în activitatea Guvernului.
„Aşteptările noastre au fost de fiecare dată către normalitate, dar am văzut că preşedintele de cele mai multe ori a încercat şi a reuşit în multe din situaţii să pună obstacole în activitatea Guvernului, fie că vorbim de numirea unor miniştri, fie că vorbim de obstacole pe care le-a pus legilor adoptate în Parlament. Vedem ce se întâmplă cu Legea pensiilor şi bineînţeles că atunci când ne-am asumat ceva, trebuie să ducem la bun sfârşit”, a adăugat Viorica Dăncilă.