Potrivit referentului de presă al spitalului, Kiss Edit, băiatul a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe cu multiple plăgi muşcate la umăr şi în zona fesieră.
Adolescentul nu a avut nevoie de intervenţie chirurgicală, dar a rămas internat la secţia de chirurgie, viaţa nefiindu-i pusă în pericol.
Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a produs atacul.
Primarul comunei Plăieşii de Jos, de care aparţine satul Casinul Nou, Andras Zoltan, a declarat, pentru AGERPRES, că populaţia de urşi din zonă este „foarte mare” şi în acest an, pentru prima dată, animalele au venit până la marginea satului şi au intrat în cimitir, fiind nevoie de intervenţia vânătorilor locali pentru a-i alunga.
Primarul este de părere că trebuie schimbată legislaţia şi este necesară luarea unor măsuri pentru evitarea suprapopulării, întrucât, în caz contrar, exemplarele mai slabe se apropie de localităţi în căutarea hranei.
Un alt atac a avut loc în Harghita la sfârşitul săptămânii trecute, când o femeie în vârstă de 29 ani, din Siculeni, mamă a şase copii, a fost rănită de un urs în timp ce se afla la cules de ciuperci, fiind internată în prezent la secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.
Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, consideră că trebuie modificată legea pentru a permite acordarea de despăgubiri victimelor şi a anunţat că intenţionează demararea unei proceduri în instanţă pentru a obliga Ministerul Mediului să plătească aceste despăgubiri.