David-Maria Sassoli este noul preşedinte al Parlamentului European UPDATE

Social-democratul italian David-Maria Sassoli a fost ales noul preşedinte al Parlamentului European.
Filip Stan
03 iul. 2019, 05:20
David-Maria Sassoli este noul preşedinte al Parlamentului European UPDATE

UPDATE Social-democratul David-Maria Sassoli este noul preşedinte al Parlamentului European.

El a fost ales după al doilea tur de vot, cu 345 de voturi. 

În vârstă de 63 de ani, Sassoli a obţinut o majoritate simplă în a doua rundă de vot desfăşurată în prima sesiune plenară a Parlamentului European.

Fost jurnalist din Florenţa, Sassoli a fost europarlamentar şi în ultimele două legislaturi.

El a mai fost şi vicepreşedinte al Parlamentului European şi este cunoscut europarlamentarilor pentru faptul că a coordonat sesiunile din Strasbourg.

Ca membru al Partidului Democrat (centru stânga) din Italia, delegaţia sa este a doua cea mai mare din gruparea Socialiştlor şi Democraţilor în Parlamentul European.

______

UPDATE Prima rundă a voturilor pentru alegerea preşedintelui Parlamentului European s-a încheiat fără un câştigător clar, niciunul dintre cei patru candidaţi nereuşind să obţină susţinerea unei majorităţi absolute.

Italianul David-Maria Sassoli, din gruparea social-democraţilor, a obţinut 325 de voturi, fiind aproape de cele 332 care erau necesare pentru a câştiga.

Pe poziţia a doua s-a situat Jan Zahradil de la Conservatorii şi Reformiştii Europeni cu 162 de voturi obţinute.

Ska Keller de la Partidul Verzilor a obţinut 133 de voturi, iar Sira Rego de la Stânga Europeană Unit 42 de voturi.

Parlamentarii vor vota până când un candidat va obţine o majoritate absolută.

______

Cei patru nominalizaţi sunt: Ska Kealler (Partidul Verzilor / Germania),  Sira Rego (Stânga Europeană Unită/Stânga Verde Nordică / Spania), David-Maria Sassoli (Alianţa Progresistă a Democraţilor şi Socialiştilor/ Italia), Jan Zahradil (Grupul Conservatorilor şi Reforminştilor Europeni / Cehia).

Votul va începe la ora locală 09:00 la Strasbourg (10.00, ora României).

Un candidat are nevoie de o majoritate absolută a voturilor pentru a câştiga.

Spynews
Reacția explozivă a Biancăi Drăgușanu, după ce Gabi Bădălău a spus că familia lui nu a fost de acord cu relația lor. De ce s-ar fi temut afaceristul
Bzi.ro
Imagini de toată jena! Priviți cum doi agenți încearcă să imobilizeze un jurist pe aeroportul din Iași. Unul dintre polițiști s-a trezit la rodeo: s-a urcat călare pe bărbat în timp ce-l lipea cu fața de asfalt
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru duminică, 30 iunie 2024. Gemenii vor avea parte de dezamăgiri în dragoste
Capital.ro
Devine interzis pentru proprietarii de terenuri. Legea îi obligă. Va intra în curând în vigoare
Playtech.ro
ȘOC! Familia Ciolacu, nași de cununie pentru Anda Adam. Rochia nașei a atras TOATE privirile
DailyBusiness
Cât costă benzina și motorina la final de lună? Noi scumpiri de la 1 iulie
Adevarul
Patru greșeli pe care le fac turiștii în Istanbul, cel mai vizitat oraș din lume. Transport între continente la 1 euro VIDEO
Spynews
Bianca Drăgușanu povestește cum ar fi fost înșelată de Gabi Bădălău! Ar fi vrut să cucerească o cunoștință de-a ei: ”A încercat să o cumpere cu o pereche de adidași și 2.000 euro” / VIDEO
Spynews
Victor Vrînceanu nu ar fi lăsat să se implice în creșterea fiicei sale, Victoria-Venice. Andreea Antonescu i-a deschis două procese fostului iubit: „Face fără acordul meu” / VIDEO
Evz.ro
Ce tragedie. Marele actor a plecat. Toată planeta îl plânge
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Andreea Bălan, veste de ultim moment despre relația cu Victor Cornea, când toți credeau că se căsătoresc
Cancan.ro
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
EXCLUSIV: Imagini cu Alexandra în rochie de mireasă. Părinții au decis să o înmormânteze în rochie albă pe fata care a fost ucisă cu sălbăticie de propriul iubit
Capital.ro
Rămâi pe loc fără permis de conducere! Legea se aplică pentru toți șoferii din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
substantial.ro
Zece persoane urmărite internațional au fost aduse înapoi în România
MediaFlux
Putin AMENINȚĂ România! Pregătește o CONFRUNTARE DIRECTĂ
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?