Radu Mazăre a fost mutat la Penitenciarul Poarta Albă. De acolo a fost dus miercuri dimineață la sediul DNA, unde a fost pus la curent cu situația cercetărilor în cele patru dosare în care este cercetat, toate legate de activitatea sa ca primar al Constanței.
Într-unul dintre dosare, Radu Mazăre este suspectat de complicitate la abuz în serviciu, alături de actualul primar al Constanţei, Decebal Făgădău.
Citeşte şi Roxana Mihalache, viitoarea soţie a lui Radu Mazăre, DECIZIE-BOMBĂ. „Am să mă întorc în Madagascar!”
Procurorii DNA au anunţat, miercuri, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în trei dosare distincte şi începerea urmăririi penale într-un al patrulea dosar faţă de mai multe persoane (inculpaţi şi suspecţi) din cadrul Primăriei Constanţa.
În primul dosar sunt vizaţi Făgădău Decebal, la data faptei viceprimar al municipiului Constanţa, actualmente primar, Constantin Nicoleta, la data faptei şefă a Serviciului autorizaţii în construcţii din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa şi Dinescu Fulvia Antonela, la data faptei director executiv adjunct al Direcţiei Administraţiei Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa.
Cei trei sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
De asemenea, sunt vizaţi Tănase Luiza Elena, la data faptei arhitect-şef al Primăriei municipiului Constanţa şi Mazăre Radu Ştefan, la data faptei primar al municipiului Constanţa, ambii pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
”Starea de fapt reţinută de procurorii anticorupţie se referă la construirea, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, în zona centrală a staţiunii Mamaia, a unui imobil în regim P+5E-6E cu destinaţie cazare şi alimentaţie publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizaţii de construire, emise în anul 2009 de Primăria municipiului Constanţa.
Al doilea dosar îl vizează doar pe Radu Mazăre, acuzat de două infracţiuni de abuz în serviciu.
”În luna mai 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, cu încălcarea prevederilor legale, a iniţiat un proiect de hotărâre în vederea vânzării prin negociere directă şi nu prin licitaţie publică, către o societate comercială, a unei suprafeţe de 4.000 mp teren, amplasată în intravilanul mun. Constanţa, zona Lacului Siutghiol. Ulterior, inculpatul a perfectat contractul de vânzare-cumpărare a acestui teren, deşi preţul de 110.000 euro fără TVA (25,25 euro/mp) era vădit mai mic decât cel real (300.305 euro fără TVA)”, a mai transmis DNA.
Sursa citată a precizat că, în luna noiembrie 2012, procedând în aceeaşi manieră, inculpatul a permis realizarea unui schimb de terenuri cu o societate comercială în condiţii vădit păgubitoare pentru patrimoniul municipiului Constanţa.
Potrivit DNA, tranzacţia a fost una inutilă şi a reprezentat o formă disimulată de înstrăinare directă (nu prin licitaţie publică) şi la preţuri mult mai mici decât cele reale a unor terenuri ce prezentau interes pentru firma respectivă.
Tranzacţia a fost încheiată în forma propusă de inculpat în anul 2018, iar prin această tranzacţie societatea comercială a cedat suprafaţa de 542 mp, evaluată la suma de 15.718 euro, şi a primit la schimb 412 mp, evaluaţi la 76.396 euro
Tot de abuz în serviciu este acuzat Mazăre şi în cel de-al treilea dosar.
Procurorii susţin că, în perioada 2007-2009, Radu Mazăre, cu încălcarea prevederilor legale, a înstrăinat, la preţuri subevaluate (aproximativ 700.000 euro), opt terenuri în suprafaţă totală de aproximativ 6.000 m.p. din domeniul privat al municipiului Constanţa, situate toate în staţiunea Mamaia.
În realitate, preţul acestor terenuri se ridica la aproximativ 2.200.000 euro.
În cel de-al patrulea dosar anunţat de procurorii DNA, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un număr de 29 de funcţionari din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
”În perioada octombrie 2008 – februarie 2012, funcţionarii respectivi, cu încălcarea legii, au înstrăinat către mai multe persoane fizice şi juridice, un număr de 32 de terenuri (în total 14.922 mp) la preţuri vădit mai mici decât cele reale”, au mai transmis procurorii DNA.
Inculpaţilor şi suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.