Ortodoxe
Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta
Greco-catolice
Sf. aep. Andrei Cretanul
Romano-catolice
Sf. Elisabeta a Portugaliei; Ff. Piergiorgio Frassati; Maria Crocifissa Curcio, călug.
Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cretei, pomenit în calendarul creştin ortodox la 4 iulie, s-a născut la Damasc.
A fost dus la Ierusalim de părinţii săi şi închinat la Mormântul Domnului, ca un dar către Dumnezeu. Patriarhul Teodor al Ierusalimului, un om sfânt şi îmbunătăţit, l-a primit ca fiu al său duhovnicesc. Acesta l-a tuns în monahism, l-a hirotonisit diacon şi luându-l ucenic l-a aşezat ca secretar al patriarhiei.
Sfântul Andrei a fost trimis, în anul 680, la Constantinopol, pentru a participa la Sinodul al VI-lea Ecumenic, care a condamnat erezia monotelită (erezia susţinea că în persoana Mântuitorului Hristos există numai voinţa dumnezeiască, nu şi cea omenească).
După terminarea sinodului, a fost oprit ca diacon la patriarhia din Constantinopol. A fost ales arhiepiscop al Gortynei, capitala insulei Creta din Marea Mediterană. De aici, numele sub care e cunoscut şi acum: Cretanul sau Criteanul.
Este autorul a numeroase scrieri, precum şi a unor imnuri religioase, dintre acestea cel mai cunoscut este ‘Canonul cel Mare’, lucrare monumentală, recapitulare a istoriei căderii umane şi a ridicării prin pocăinţă, care se cântă în săptămâna a cincea a Postului Mare.
A trecut la Domnul în oraşul Ieriso de lângă Militene, capitala insulei Lesbos, pe când se întorcea dintr-o călătorie făcută la Constantinopol. A fost înmormântat în biserica Sfintei Muceniţe Anastasia din Mitilene. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)