Sărbătoarea Americii: Trump le-a promis cetăţenilor „una dintre cele mai mari sărbători din istoria ţării noastre”

Donald Trump le-a promis americanilor ”una dintre cele mai mari sărbători din istoria ţării noastre”, un spectacol de o amploare fără egal de sărbătoarea naţională, joi, la Washington, în pofida criticilor care-l acuză de confiscarea acestui eveniment de obicei apolitic.
Alina Costache
04 iul. 2019, 20:32
Sărbătoarea Americii: Trump le-a promis cetăţenilor

Preşedintele Donald Trump a fost, de Ziua Naţională, vedetă şi producător al sărbătorii naţionale de la 4 iulie. În afară de paradele şi focurile de artificii obişnuite, preşedintele american a adăugat o dimensiune militară acestui 4 iulie, cu blindate puse la vedere şi urmează să susţină un ”omagiu Americii” pe treptele Lincoln Memorial, un monument dedicat gloriei celui de-al 16-la preşedinte american.

”Oamenii vin de peste tot (…) pentru ceea ce se prezintă drept una dintre cele mai mari sărbători ale ţării noastre”, a scris joi pe Twitter Donald Trump.

În faţa Casei Albe, Dee Ranson, în vârstă de 55 de ani, apăra alegerea preşedintelui său de a lua cuvântul.
”Găsesc că este super. Asta arată curaj şi un entuziasm patriotic. Lui nu-i e frică”, îşi exprimă satisfacţia această locuitoare din Florida, venită la eveniment împreună cu fiul său, care purta şapca roşie a susţinătorilor lui Trump.

Însă, dând peste cap festivităţile, miliardarul republican se află în centrul furiei democraţilor, care l-au avertizat împotriva tentaţiei unui ”miting de capanie partizan televizat”, cu atât mai mult cu cât Donald Trump şi-a anunţat recent candidatura la un nou mandat în alegerile prezidenţiale din 2020. ”Voi vorbi în numele ţării noastre măreţe”, a dat asigurări preşedintele, aparent încrezător în capacitatea sa de a-i uni pe americani.

Evenimentul este acoperit în mod diferit, în funcţie de instituţii de presă. Fox News, postul preferat al conservatorilor, a prevăzut să difuzeze discursul preşedintelui în direct, o opţiune îndepărtată de MSNBC, potrivit unui purtător de cuvânt citat de site-ul Politico.

Altă noutate constă în prezenţa consolidată a armatei. Trecători îşi făceau joi poze cu tancuri în centrul Washingtonului – o scenă cu totul neobişnuită în capitala americană. Mai multe avioane de război de tip F-35, cele mai moderne din lume, şi patrula de acrobaţie aeriană Blue Angels iau şi ele parte la show.Air Force One, Boeingul 747 modificat al preşedinţilor americani, ”poate că va survola zgomotos şi la joasă altitudine mulţimea”, şi-a exprimat satisfacţia Trump.

După ce a fost impresionat de defilarea de la 14 iulie 2017 de la Paris, miliardarul republican a vrut să adauge o dimensiune militară ceremoniilor din ţara sa. ”Este o demonstraţie de putere şi de forţă care nu este necesară”, îşi exprimă regretul April Smith, o locuitoare din North Carolina, cu stele din steagul american pictate pe obraji.

Şi bugetul evenimentului este, de asemenea, arătat cu degetul. O ”risipă de bani”, a exclamat candidatul la Casa Albă, Julian Castro. Însă, în opinia lui Trump, costul va fi minor. ”Sunt avioanele noastre, noi avem piloţii, aeroportul e alături, avem nevoie doar de carburant. Tancurile şi tot restul sunt ale noastre”, a scris el pe Twitter. Organizaţia de stânga Code Pink şi-a manifestat opoziţia desfăşurând – la sol – „Baby Trump”, personajul gonflabil care reprezintă un bebluş furios, cu efigia locatarului Casei Albe.

Data de 4 iulie marchează Ziua Independenţei – Independence Day -, când, în 1776, 13 colonii britanice au fondat Statele Unite ale Americii. Mii de persoane se adună an de an într-o atmosferă relaxată pe imensele peluze ale National Mall, o mare esplanadă, la Washington, mărginită de muzee şi monumente oficiale.

Într-una dintre extremităţi se află Lincoln Memorial, de unde Donald Trump urmează să li se adreseze americanilor la ora locală 18.30 (1.30, ora României). Pe aceste trepte şi-a susţinut Martin Luther King, în 1963, discursul „I have a dream”  în favoarea egalităţii afroamericanilor. O tribună şi oserie de exrane uriaşe au fost instalate în faţa edificiului.

Serviciile sale au distribuit bilete de acces privilegiat – 5.000 militarilor, a anunţat Pentagonul, iar alte sute de bilete au fost distribuite pe reţele de susţinere a preşedintelui.

Este de văzut dacă susţinătorii săi vor înfrunta intemperiile anunţate – până la furtuni violente potrivit previziunilor meteorologice.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Zelenski solicită Statelor Unite mărirea ajutorului militar pentru Ucraina
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)