Ortodoxe
Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
Greco-catolice
Sf. m. ucişi la Nicopole, Armenia
Romano-catolice
Sf. Victoria, m.
Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 10 iulie.
În timpul împăratului Liciniu (308-321), persecuţiile împotriva creştinilor s-au extins mult în Răsărit. Legile care impuneau persecuţia creştinilor prevedeau şi confiscarea averilor, care erau folosite la zidirea templelor, a băilor şi la înnoirea cetăţilor.
În această perioadă, în cetatea Nicopole din Armenia s-au adunat mai mulţi creştini să mărturisească de bună voie credinţa în Hristos.
Pentru mărturisirea lor, creştinii din Nicopole, în număr de patruzeci şi cinci, au răbdat cu bărbăţie chinurile, ba chiar i-au atras de partea lor pe doi dintre paznicii temniţei, aşa încât au fost condamnaţi la moarte. Le-au fost tăiate mai întâi mâinile şi picioarele după care au fost aruncaţi în foc. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)