Ilie Năstase a fost condamnat, în februarie, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, la 9 luni şi 10 zile de închisoare cu amânare, cu termen de supraveghere de 2 ani. La judecarea apelului, Ilie Năstase a cerut reducerea sentinţei de 9 luni de închisoare, precizând, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, că regretă faptele şi că până la 35 de ani nu a consumat alcool.
„Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul – inculpat NĂSTASE ILIE şi de apelantul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTOR 1 BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.145/27.02.2019 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Definitivă”, se arată în minuta magistraților Curții de Apel București.
Ilie Năstase, PRIMA REACŢIE după ce a fost condamnat la 9 LUNI de ÎNCHISOARE
Poliţiştii rutieri au fost nevoiţi, la mijlocul anului 2018, să blocheze maşina lui Ilie Năstase din cauză că fostul jucător a refuzat să i se facă testul şi a devenit agresiv, motiv pentru care a fost necesară încătuşarea acestuia. Fostul mare campion a fost dus pentru recoltarea de probe biologice la sediul INML. Ilie Năstase s-a ales, astfel, cu dosar penal privind infracţiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice.