Preşedintele AEP: Sistemul de monitorizare a prezenţei la vot ar trebui să rămână deocamdată la STS

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică, este de părere că sistemul de monitorizare a prezenţei la vot ar trebui să rămână deocamdată la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, să funcţioneze ca până acum, iar în viitor, dacă vor exista posibilităţi tehnice şi legale, să fie preluat de AEP.
Filip Stan
09 iul. 2019, 17:13
Preşedintele AEP: Sistemul de monitorizare a prezenţei la vot ar trebui să rămână deocamdată la STS

Referitor la acest lucru, în ultima perioadă, reprezentanți ai puterii s-au plâns că „securiștii” de la STS sunt prea implicați în procesul de vot și că, prin tabletele pe care le gestionează serviciul secret, se pot face fraude la alegeri.

Întrebat marţi dacă AEP ar trebui să preia sistemul de monitorizare a prezenţei la vot de la STS, aşa cum a propus ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, Florin Mituleţu-Buică a precizat că el susţine ca, în acest moment, sistemul să funcţioneze ca până acum.

„Sistemul de monitorizare a prezenţei la vot a fost utilizat în anul 2016 la alegerile locale, nu a fost nicio contestaţie cu privire la acest sistem informatic. În anul 2016, la alegerile pentru Parlament, în ţară şi în străinătate a fost folosit acelaşi sistem informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi prevenirea votului ilegal. La fel, nu a fost sesizată sau trimisă vreo contestaţie cu privire la acest sistem informatic centralizat. În 2018, la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, nu a putut fi utilizat pentru că aveam doar 20 de zile în consultare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, s-a ajuns la concluzia că nu poate fi utilizat. La alegerile pentru Parlamentul European sistemul acesta informatic a fost pregătit din timp. În acest sistem informatic a apărut şi acea opţiune ca alegătorul să voteze şi la referendumul consultativ. Şi la nivelul AEP, cât şi la nivelul BEC nu am avut o informaţie că acest sistem ar fi fost viciat într-un fel sau altul. (…) Eu susţin ca la acest moment să funcţioneze aşa cum a funcţionat, iar în viitor, dacă AEP va avea din punct de vedere legal şi din punct de vedere tehnic posiblitatea să preia acest sistem informatic, fără nicio problemă (îl va prelua – n.r.)”, a declarat preşedintele AEP, într-o conferinţă de presă.

El a susţinut că AEP nu are, în acest moment, nicio informaţie cu privire la vicierea sistemului informatic sau al tabletelor astfel încât să poată exista posibilitatea de vot multiplu.

Florin Mituleţu-Buică a mai spus că niciuna dintre instituţiile implicate în organizarea procesului electoral din 26 mai – Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Institutul Naţional de Statistică, Biroul Electoral Central – nu au deţinut date şi informaţii care să ducă la suspiciunea de fraudă electorală.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă în toate magazinele cinci produse pe care foarte mulți români le caută. Sunt la raft de joi, 10 aprilie, și au prețuri excelente, se vor vinde foarte repede
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
Playtech.ro
Planta pe care să o crești lângă căpșuni pentru a dubla recolta. Le stimulează creșterea natural
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Scenariu negru pentru România. Dacă speculațiile se adeveresc, e grav
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Crește vârsta de pensionare. Legea care se pregătește în România. Cine iese mai târziu la pensie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
România se răzbună pe Trump! Anunțul președintelui Bolojan dă fiori în SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card