Primul strat de zăpadă din luna iulie a fost înregistrat în noaptea de marți spre miercuri din cauza temperaturilor scăzute pe Vârful Pietrosu Rodnei, județul Maramureş. Stratul de zăpadă nu este unul generos, suficient însă de consistent încât să fie văzut din orașul de la poale, Borşa.
„Am văzut dimineață că sunt petice de zăpadă pe Pietrosul. Dimineață la ora 7.00 erau 10 grade în termomentru. Eu nu îmi amintesc să mai fi nins în Iulie. În uagust da, acum 15 ani”, a declarat Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa, citat de emaramures.ro.
Miercuri dimineaţă, la ora 8, se înregistrau temperaturi resimţite negative în unele zone montane. La ora 8, în Munţii Ţarcu se înregistrau 2 grade Celsius, dar temperatura resimţită era de MINUS 2 grade. Minus 1 grad era temperatura resimţită la Vârful Omu, iar în Ceahlău şi în Călimani se simţeau 0 grade Celsius.