Corina Creţu a sesizat CE privind exploatarea românilor de către angajatori din alte state UE

Eurodeputatul PSD Corina Creţu a interpelat Comisia Europeană privind exploatarea lucrătorilor români de către angajatori din alte state UE, cerând modificarea cadrului legislativ european în vederea evitării discriminării pe criteriul naţionalităţii.
Romania TV
10 oct. 2012, 12:41
Corina Creţu a sesizat CE privind exploatarea românilor de către angajatori din alte state UE

„Articolul 45 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Regulamentul nr. 492/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii interzic discriminarea pe criteriul naţionalităţii, în ceea ce priveste ocuparea forţei de muncă, remunerarea şi celelalte condiţii de muncă. Acest cadru trebuie completat cu măsuri de sprijin a lucrătorilor, pentru a-şi exercita drepturile şi pentru a se apăra dacă sunt supuşi abuzurilor profesionale din partea unui angajator privat din alt stat membru”, scrie Creţu în interpelarea sa, potrivit unui comunicat.

Ea a arătat că numeroşi cetăţeni români sunt obligaţi de angajatorii din alte state membre să accepte să lucreze fără contract de muncă, fără respectarea unor drepturi, cum ar fi plata orelor suplimentare, iar cadrul normativ european ar trebui să fie mai constrângător pentru angajatori în acest sens.

Eurodeputatul PSD, vicepreşedinte al Grupului Socialist din PE, a amintit de cazurile de abuzare a unor lucrători români dezvăluite tot mai des de presa europeană.

„Săptămâna trecută a atras atenţia situaţia precară a zeci de români, care lucrează în Bruxelles, in industria cărnii, majoritatea fără contract de muncă şi fără plata orelor suplimentare. Este, de asemenea, cazul românilor ţinuţi în condiţii de sclavie, pentru a presta servicii de curăţenie în Danemarca. Peste 20 de persoane au fost obligate, în regiunea Zealand, să muncească program prelungit fără a le fi plătite salariile. În Marea Britanie, BBC a dezvăluit, recent, relele tratamente la care sunt supuşi românii care lucrează în sectorul hotelier. Imigranţii angajaţi ca persoane fizice autorizate sunt plătiţi de trei ori mai puţin faţă de venitul minim din Marea Britanie, nefiind respectate condiţiile de muncă şi salarizare promise iniţial”, a exemplificat Corina Creţu.

Totodată, europarlamentarul PSD a mai atras atenţia Comisiei că menţinerea restricţiilor pentru accesul românilor pe piaţa muncii în nouă state membre determină un statut vulnerabil al acestor lucrători, care favorizează tratamentul discriminatoriu şi abuzurile.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Playtech.ro
Cele trei zodii care au noroc cu carul în ianuarie, februarie și martie 2025. Au șanse mari de câștiguri
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Viorica de la Clejani, imagini de infarct. Cum s-a afișat vedeta
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Planuri ambițioase în noul program de guvernare: Economii și reforme fiscale
MediaFlux
ESTE OFICIAL! DATA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE, anunțată
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!