În motivarea arestării preventive dispuse în cazul femeii care și-a omorât în bătaie băiețelul de 9 ani, este descris, cu lux de amănunte, modalitatea în care femeia l-a bătut pe copil cu o coadă de mătură până când s-a rupt. De asemenea, femeia l-a pus pe fratele mai mare al copilului maltratat să îl calce în picioare cu ghetele de fotbal.
„În după masa zilei 06.07.2019, C s-a luat la ceartă cu L dintr-un motiv neprecizat, iar inculpata, în loc să intervină între aceştia, din cauza unor probleme invocate de inculpată cu privire la situaţia lui L, respectiv că începuse să fure, i-a indicat fiului ei cel mare, C, să îl bată pe L. Fiul cel mare i-a aplicat o palmă victimei, dar deoarece aceasta a început să mintă, inculpata s-a simţit provocată, astfel că a luat o bucată de lemn, o coadă de mătură şi l-a lovit pe fiul ei, L, de două ori în zona capului.
Copil de nouă ani, găsit fără suflare în locuinţă. Mama băiatului a fost arestată UPDATE
În urma celei de-a doua lovituri, aceasta fiind extrem de puternică, coada măturii s-a rupt iar cu bucata rămasă, i-a mai aplicat fiului ei o lovitură în zona umărului. După aceste lovituri aplicate de inculpată, a aruncat pe jos bucăţile de coadă de matură rupte, iar fiul ei cel mare, C a luat o bucată de lemn, inculpata solicitându-i să îl lovească pe L, iar celuilalt fiu, D, să îl ţină pe L pentru ca fratele lui cel mare să îl bată, astfel că D s-a aşezat în spatele victimei şi a ţinut-o cu mâinile la spate în timp ce fratele lor C, exercita acte de violenţă cu bucata de lemn, cu mâinile şi picioarele asupra întregului corp al victimei, la nimereală.
În acest moment în care agresiunea era în desfăşurare, în bucătărie a intrat concubinul inculpatei, martorul MIV care a observat cum C îl lovea pe L peste tot corpul, cu palmele şi picioarele, surprinzând şi 2 lovituri cu pumnul în zona capului. L i-a spus tatălui său vitreg să nu-l mai lase pe C să îl bată, astfel că la solicitarea sa, agresiunile au încetat, însă a intervenit inculpata care i-a spus martorului „lasă-l să-i dea!” Potrivit inculpatei, agresiunea din bucătărie a durat 10 minute, iar apoi C a întrebat-o pe inculpată dacă poate să încalţe ghetele de fotbal din hol, cu crampoane, să continue loviturile pentru că îl dureau picioarele să îl tot lovească pe fratele său.
Inculpata i-a permis, spunându-i să dea în fratele său deoarece nu moare, astfel că în timp ce acesta a ajuns pe hol, cu intenţia de a merge la baie, s-au reluat agresiunile, de data asta şi mai violente ale fratelui său. Astfel, suspecta a asistat la toată agresiunea fiului cel mare în vârstă de 10 ani asupra fiului cel mic în vârstă de 9 ani, mergând în dormitor şi acordându-i în permanenţă susţinerea morală şi permisiunea agresorului de a îşi agresa victima, uşa fiind deschisă. A observat ferocitatea cu care agresorul în vârstă de doar 10 ani îşi lovea victima, pe fratele său în vârstă de 9 ani, acte de violenţă asupra capului, trunchiului şi membrelor, ba chiar l-a şi călcat şi apăsat cu tărie cu picioarele pe tot corpul în timp ce victima era la pământ, rămânând urme de crampoane ale ghetelor de fotbal.
Singura acţiune a inculpatei a fost de a îi spune fiului ei agresor să nu îl mai lovească la cap, dar în concret nu a făcut nimic pentru stoparea agresiunii, a rămas pasivă. De altfel, acest comportament al inculpatei era unul obişnuit, potrivit declaraţiei sale, îi mai lovea pe copiii săi, dar de cele mai multe ori îşi punea copiii să se bată între ei, îi încuraja în acest sens, motivând că şi ea la rândul ei a fost bătută crescând la casa de copii. Această agresiune din hol inculpata a apreciat-o la o durată de 10 minute. A făcut precizarea inculpata că martorul MIV a rămas în bucătărie deoarece îi spusese să îşi vadă de treabă deoarece sunt copiii ei şi că nu a părăsit apartamentul deloc însă martorul a declarat că a ieşit din apartament, să nu se mai certe cu inculpata, mergând să ducă punga de gunoi, după care să îşi ia o bere fără alcool şi a lipsit astfel de acasă cel mult jumătate de oră. La ghena de gunoi, la indicarea martorului, în punga de gunoi s-au identificat bucăţi de coadă de mătură rupte.
În camera unde a fost găsită victima s-a mai găsit o bucată ruptă din coada de mătură. Când agresiunea a încetat, deoarece victima era grav rănită, inculpata a ajutat-o să se ridice de jos, de-abia putea să meargă, şi au mers în baie unde a udat-o cu apă rece şi i-a pus gheaţă. Apoi l-a dus pe fiul agresat, ajutându-l să se deplaseze în camera mare unde l-a aşezat pe jos, pe parchet în faţa uşii. A observat cum începe să devină tot mai rece, dar nu a anunţat echipajele medicale, ba chiar s-a opus la iniţiativa martorului de a apela 112, astfel că martorul a întrerupt primul apel.
Martorul a mers şi l-a ridicat de pe podea pe L şi l-a aşezat în pat, observând că devine tot mai rece, după care a apelat 112. La faţa locului au sosit echipajele medicale şi cele de poliţie, constatându-se decesul minorului BL. Cei doi copii ai inculpatei au fost duşi la UPU, unde pe corpul lui BD s-au descoperit multiple leziuni traumatice”, arată motivarea publicată de clujust.ro.