„O competiție. Să nu se aștepte cineva să am opinii despre contracandidații mei. Este dreptul lor constituțional, fiecare își alege candidatul și intrăm cu toții în competiție. Fiecare va trebui să-și facă campania proprie. Eu o să-mi fac doar mie campanie”, a spus Klaus Iohannis, întrebat cum ar vedea un tur al doilea între doi candidați de dreapta.
El a spus şi care au fost discuţiile de marţi cu liderii PNL.
„Concluziile au fost că voi candida, așa cum am anunțat de anul trecut, pentru poziția de Președinte al României, pentru al doilea mandat, că PNL-ul își menține, așa cum a hotărât de anul trecut, că eu voi fi candidatul lor și că vom colabora foarte bine, eficient și în campanie și că vom câștiga. (…) Cu siguranță vom avea acțiuni comune, de data aceasta este foarte clar, PNL-ul mă propune, eu sunt candidatul lor și vom avea o abordare de campanie așa cum se cuvine și așa cum se așteaptă românii”, a mai spus Klaus Iohannis.