În alte şase judeţe există doar cazuri la mistreţi.
Potrivit autorităţilor veterinare, în total au fost eliminaţi până în prezent 369.505 de porci afectaţi de boală şi există 1.552 de cazuri la mistreţi.
De asemenea, la nivel naţional au fost stinse 1.240 de focare, cele mai multe în judeţele Tulcea (566), Brăila (136), Ialomiţa (132) şi Călăraşi (104).
Până la data de 10 iulie 2019 au fost despăgubiţi 8.774 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 252,22 milioane de lei.
Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
Potrivit ANSVSA, evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.
Autoritatea solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
„Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii”, susţin reprezentanţii ANSVSA.
ANSVSA solicită populaţiei ca orice suspiciune de boală să fie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
ANSVSA face precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.