Deşi temperaturile scăzute înregistrate în ultimele zile arată că iarna bate la uşă, sensurile giratorii din oraşul Sibiu arată ca în primăvară. Muncitorii de la primarie lucrează de zor la plantat panseluţe, deoarece traficul rutier a fost reorganizat, iar noile giratorii trebuie amenajate.
Inginerul care supraveghează plantările recunoaşte că florile nu vor rezista decât câteva zile.
„Vor rezista în principiu până în noiembrie. Aici am plantat cam 5.000 de pansele şi 15.000 de lalele”, a declarat Bianca Lazăr, inginer seviciul parcuri Sibiu.
„Chiar peste iarnă nu cred că rezistă, dar până vine gerul ne mai bucurăm de ele”, a spus o localnică.
O parte dintre florile plantate au fost luate din serelor primăriei, însă restul au fost cumpărate.
Pentru cele 50.000 de fire de panseluţe şi 20.000 de bulbi de lalele, primăria a plătit aproape 60.000 de lei.