Avertisment de la meteorlogi: Furtuna se va transforma în URAGAN în orele următoare

Starea de urgenţă a fost decretată miercuri de guvernatorul statului Louisiana, John Bel Edwards, permiţând mobilizarea unor mijloace şi fonduri suplimentare.
Iulian Tudor
12 iul. 2019, 07:46
Avertisment de la meteorlogi: Furtuna se va transforma în URAGAN în orele următoare

Furtuna tropicală Barry ar putea creşte în intensitate ajungând la nivel de uragan până vineri noapte sau sâmbătă dimineaţă când centrul său se va apropia de coastele statului american Louisiana, a anunţat Centrul naţional pentru uragane (NHC) din Statele Unite, citat de Reuters.

Furtuna, aflată în prezent la circa 220 km sud-est de Morgan City din Louisiana, este însoţită de vânturi de 85 km la oră, a precizat NHC.

Alertă meteo de CICLON! Anunţ de ultim moment al directoarei ANM. Când vine prăpădul din Grecia în România

„O furtună periculoasă, ploi torenţiale şi condiţii de vânt sunt aşteptate în nordul şi centrul coastei Golfului Mexic”, au indicat meteorologii din cadrul NHC.

Autorităţile din Louisiana şi principalul său oraş, New Orleans, se tem de producerea unor inundaţii de amploare în zilele următoare.

Joi, la ora 15:00, această furtună – prima din sezonul uraganelor din Atlantic, denumită „Barry” – se afla deasupra Golfului Mexic, la 150 de kilometri sud-est de gurile de vărsare ale fluviului Mississippi, iar vânturile locale atingeau viteza de 65 de kilometri pe oră.

New Orleans poartă încă stigmatul puternicului uragan Katrina, un uragan de categoria 5 – cel mai mare nivel de pe scala Saffir-Simpson -, care a devastat acest oraş la sfârşitul lunii august 2015. Digurile sale au cedat sub presiunea apelor, inundând 80% din oraş şi provocând peste o mie de morţi, dintr-un total de peste 1.800 de victime raportate în regiune.

O „alertă de uragan”, anunţată miercuri de NHC, este încă valabilă de-a lungul coastei americane, de la gurile fluviului Mississippi mergând înspre vest.

Primele ordine de evacuare au fost emise pentru o parte a parohiei Jefferson, care cuprinde periferia estică a oraşului New Orleans, şi pentru parohia Plaquemine, în sudul oraşului, începând de la jumătatea zilei de joi. Toate şcolile din parohia Jefferson vor rămâne închise în ziua de vineri.

Precipitaţii de 15-20 de centimetri au căzut deja la nivelul întregului oraş New Orleans, a raportat NHC, provocând inundaţii.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft, de sâmbătă, 26 aprilie 2025, produsele de care toți românii au nevoie. Sunt cu preț redus, ofertele sunt limitate
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cea mai puternică rugăciune de Izvorul Tămăduirii. Te scapă de boli grele
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Răsturnare de situație! Ucraina cedează în fața Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte