Horoscop Urania 13-19 iulie 2019. Lună Plină în Capricorn Mercur revine în zodia Racului

Horoscop Urania. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 13-19 iulie 2019 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie.
Iulian Tudor
12 iul. 2019, 11:34
Horoscop Urania 13-19 iulie 2019. Lună Plină în Capricorn Mercur revine în zodia Racului

În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

BERBEC

Între 13 și 14 iulie, preocupări legate de progresul profesional, condiționate, de cele mai multe ori, de nevoia de a învăța, de a acumula ori de a susține forme superioare de pregătire atestate prin diplome, certificate, recomandări. O componentă importantă, în aceste planuri de viață, o poate reprezenta „străinătatea”, cu tot ceea ce presupune ea: călătorie, adaptare la noi relații sociale, comunicare într-o limbă străină, oficializarea documentelor, corespondență, ședere departe de familie.

Între 15 și 17 iulie, la prânz, dificultăți legate de desfășurarea unei activități publice din cauza condiționărilor familiale intensificate, în preajma zilei de 17 iulie, de Luna Plină în Capricorn, care le va permite să observe natura și nivelul real al dificultăților profesionale. Între 17 iulie, după ora 12.30, și 19 iulie, surprize, nu întotdeauna plăcute, venite de la prieteni; posibile tensiuni, schimburi de cuvinte deranjante, inițiative neinspirate, reacții disproporționate. Pe 19 iulie, Mercur, aflat în mișcare aparent retrogradă, va intra în zodia Racului, semn pe care îl va tranzita până pe 11 august, și va impune cu necesitate o discuție cu părinții sau cu membrii de familie mai în vârstă pe teme domestice și/sau patrimoniale, care se vor desfășura anevoios din cauza multor gânduri și intenții ce vor fi trecute sub tăcere.

Cei maturi se vor lovi de vechile blocaje sociale ori relaționale care îi mențin în impasul constituit cu ceva timp în urmă, în plan personal. Întreaga săptămână, cei născuți în acest semn zodiacal vor avea preocupări legate de buna funcționare a casei și a gospodăriei, dedicându-se acelor activități specifice, alții se vor implica în construirea, repararea, modernizarea locuinței. Cei tineri vor fi într-o bună formă fizică, fiind interesați de dezvoltarea lor fizică, de sport și de distracții.

TAUR

Între 13 și 14 iulie, chestiuni oficiale legale de regimul juridic al unor bunuri sau demersuri privitoare la „drumul” unui dosar prin hățișul birocratic dacă acesta, o dată rezolvat, le-ar permite să intre în posesia unei sume de bani sau a unui ajutor material; demersuri în justiție sau în legătură cu instituțiile care pot fi implicate în soluționarea unei succesiuni, a unui litigiu, a unui partaj.

Între 15 și 17 iulie, la prânz, blocare pe o idee centrală pentru activitatea socio-profesională, eventual impas ivit din cauza unor probleme de conștiință (scrupule) pe care nativii și le fac, ceea ce nu le permite să dea curs unor inițiative sau din cauza informațiilor trunchiate pe care le identifică şi care nu le oferă o perspectivă corectă asupra situației ce trebuie rezolvată. Relații anevoioase cu oamenii şi instituțiile din afara țării. Renunțări dificile, mai ales în preajma zilei de 17 iulie, când va avea loc Luna Plină în Capricorn, care va accentua aceste stări de spirit, la atașamentele față de ideile și principiile adoptate la un moment dat. Între 17 iulie, după ora 12.30, și 19 iulie, nevoia de a acționa prompt la provocările ori la situațiile care îi pun în încurcătură din punct de vedere profesional, public sau care le amenință imaginea.

Nevoia de a fi radicali în felul de a se purta sau exprima și de a nu (mai) tolera derapajele. Pe 19 iulie, Mercur, aflat în mișcare aparent retrogradă, va intra în zodia Racului și își va exercita influența asupra casei comunicării și a deplasărilor până pe 11 august. Taurii vor putea relua discuțiile abandonate cu câteva săptămâni în urmă, pot cere și primi explicații, pot analiza evenimentele de dată recentă, dar, cel puțin până spre 1 august, nu se vor lămuri pe deplin, zbătându-se în stări interioare neproductive (îndoială, neîncredere, tendința de a abandona o idee, teamă de necunoscut).

GEMENI

Între 13 și 14 iulie, posibile dialoguri privind derularea unui contract, semnarea unui acord, analiza unor aspecte de natură juridică privind o relație partenerială. Abordările celor născuți în Gemeni vor fi corecte, dar asta nu va rezolva chestiunea de fond care se conturează ca o etapă necesară până la soluționarea ei definitivă. Între 15 și 17 iulie, la prânz, blocarea demersurilor, dar și a intențiilor privitoare la o chestiune materială.

Situații incomode, greu de rezolvat pe termen scurt, născute din complicații, încurcături, proceduri sau, pur și simplu, din cauza ostilității și relei-voințe sau relei-credințe a celor implicați în partaje, succesiuni sau finanțări. Uneori, întârzierea punerii în aplicare a unei situații deja rezolvate poate veni chiar de la instituțiile statului, care tergiversează lucrurile sau ridică obiecții nefondate, abuzive, aspect resimțit mai acut și mai supărător în preajma zilei de 17 iulie, când, în acest sector, va avea loc Luna Plină în Capricorn.

Între 17 iulie, după ora 12.30, și 19 iulie, idei utile, soluții ingenioase la problemele curente, capacitate de a se afirma într-un sector de viață și activitate prin inteligență, imaginație, fantezie, originalitate. Pe 19 iulie, Mercur, aflat în mișcare aparent retrogradă, va intra în zodia Racului, semn pe care îl va tranzita până pe 11 august, reactivând, în felul acesta, sectorul banilor câștigați din muncă proprie cu suita lui de gânduri, proiecte, decizii, analize, concluzii, demersuri, eforturi.

Întreaga săptămână va sta sub semnul multor discuții aprinse, al informațiilor care îi vor scoate din sărite pe nativi, al reacțiilor impulsive, dar și al conflictelor între nativi și reprezentanții unor instituții, mai ales din categoria celor care poartă, ca semn distinctiv al profesiei lor, uniformă: polițiști, vameși, controlori, personal navigant, etc.

Continuarea horoscopului pe libertatea.ro.

Spynews
Ce s-a întâmplat în timpul înmormântării lui Andrei Versace. Imagini exclusive
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Alimentul pe care mulți români îl consumă, fără să știe că provoacă balonare. Ce recomandă medicii pentru ameliorarea acestei situații de disconfort
Capital.ro
Florin Salam e distrus de această veste: A intrat în comă. Medicii nu-i mai dau șanse
Playtech.ro
Când intră pensiile pe card în luna august 2024. Casa de Pensii, precizări importante
DailyBusiness
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Prețul enorm cerut la Mamaia pentru o plimbare de 10 minute cu skijetul. Costă mai mult decât un platou de pește la un restaurant de 3 stele
Evz.ro
Laura Lavric ar fi lovit un coleg la o nuntă. Autoritățile anchetează situația
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
INFORMAȚII 💣 Doctorița din Brăila, legături cu MAFIA?! Ar fi avut o relație cu un raket basarabean, pe care l-ar fi... De ce poliția crede că este o „crimă la comandă”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Scene de groază la Paris, chiar înainte de Jocurile Olimpice! O turistă de 25 de ani a fost agresată sexual de cinci indivizi. Ce măsuri au luat autoritățile
Capital.ro
Mașinile interzise. Decizia luată de autorități. Se aplică de azi, 24 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
'Era un psihopat!'- Bunica Dianei, tânăra ucisă cu toporul de soț, mărturisiri șocante
substantial.ro
Președintele Klaus Iohannis a mustrat un diplomat pentru telefonul care a sunat în timpul discursului
MediaFlux
SENIORII care se pot PENSIONA cu 10 ANI mai DEVREME
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!