Gică Hagi susţine că Spartak Moscova a oferit de 3 sau 4 ori mai mult decât Genk, dar alegea nu a ţinut cont doar de partea financiară.
IANIS HAGI a semnat cu GENK până în 2024 VIDEO
„Ianis a semnat contractul astăzi, la prânz. Contractul este pe cinci ani, dar cel mai important este că jucătorul este fericit. Noi credem că este o alegere corectă pentru progresul lui, este o echipă care se luptă pentru câştigarea campionatului, joacă în Europa, este un club care a crescut foarte mult în ultimii ani.
Noi discutam cu Genk de foarte mult timp. Am discutat dinaintea Campionatului European. Şi cu cei de la Genk, dar şi cu celelalte cluburi. Au fost 3-4 cluburi care l-au dorit pe Ianis. Genk este o echipă care creşte jucători, ţara este cu un nivel de trai foarte ridicat, iar lotul echipei este foarte puternic. În plus, antrenorul l-a dorit pe Ianis. A discutat chiar el cu Ianis în timpul Campionatului European. N-a fost o decizie uşoară. Dacă era uşoară, o luam de mult.
Au fost mai mulţi factori, chiar şi cel financiar. Ianis a luat decizia şi noi am ţinut cont de ea. Antrenorul mi-a spus că-l doreşte foarte mult pe Ianis. Aşa cum l-au vrut şi celelalte echipe. Noi n-am ales banii. Şi clubul, şi jucătorul, ambele părţi au pierdut foarte mulţi bani. Dar nu asta contează acum. Vom vedea dacă am ales corect. Dar v-a spus şi Popescu. Era o ofertă de 3-4 ori mai mare venită din Rusia.
Nu a fost o ofertă de 10 milioane, v-am zis că nu s-au ales banii. Asta excludeţi din toate punctele de vedere, nici jucătorul, nici noi ca şi club. Sau, mai bine zis, jucătorul, că el a luat decizia finală şi el ne-a influenţat.
Viaţa e făcută din oportunităţi şi decizii. Jucătorul îşi dorea foarte mult acest lucru, iar noi am fost de acord cu el. Nu există garanţia că Ianis va juca. Jucătorul a fost dorit şi atât. Nu există garanţii. E dorinţă, nu garanţie. FC Viitorul şi-a păstrat procente şi dintr-un viitor transfer. Oferta nu s-a ridicat la pretenţiile noastr financiare, dar asta e. Nu a mai contat acest aspect” , a declarat Gheorghe Hagi la Telekom Sport.