Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneulul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.
Simona Halep a reuşit jocul perfect în finala ce i-a adus al doiela grand slam din carieră după cel de la Roland Garros, din 2018, singurul la Wimbledon pentru România. Halep a fost ca un taifun, a fost pe tot terenul, a lovit cu precizie chirurgicală şi nu i-a lăsat nimic de făcut Serenei Williams. Aceasta este a doua victorie pentru Halep în 11 meciuri cu Williams şi, probabil, cea mai dulce din întreaga carieră a româncei.
În setul I, agresivitatea şi ungiurile deschise au fost de partea americancei, însă Halep s-a apărat exemplar şi a contraatacat devastator. Mişcarea şi precizia loviturilor au fost în dreptul Simonei Halep, care a ajuns incredibil la unele mingi ce păreau imposibil de returnat. Însă românca le-a ajuns şi le-a trimis înapoi imparabil. La acest joc foarte bun al Simonei Halep s-au adăugat şi obişnuitele greşeli neforţate pe care Serena Williams le face în partidele ei.
Astfel, a rezultat un aproape de necrezut 4-0 pentru jucătoarea română, în 13 minute, cu break-uri în primul şi al treilea ghem. Williams a făcut apoi un foarte bun ghem cu serviciul şi a apărut şi ea pe tabelă.
Halep a avut probleme singura dată la serviciu în ghemul al şaselea, când a fost nevoită să salveze o minge de break. Dar ea a putut să treacă peste acest obstacol şi să ridice scorul la 5-1.
După un nou ghem la 0 reuşit de americancă, Halep a închis setul, cu 6-2, după 26 de minute.
Serena a părut că echilibrează jocul în setul al doiela, când, la început, a servit mai bine. Halep a fost prea bună pentru adversara ei ca să fie impresionată de câtva servicii reuşite ale americancei, astfel că, la 2-2, a găsit breşa în jocul rivalei şi a făcut break-ul. După încă un break la 4-2, Halep a servit pentru emci şi a făcut-o fără să-i lase vreo şansă adversarei, punând capăt meicului cu alt 6-2, după 55 de minute.
Calificarea în finală este recompensată cu 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro) şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA.
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 6-2, 5-2, Simona serveşte pentru titlu la Wimbledon
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 6-2, 3-2, Simona reuşeşte primul break al setului secund
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 6-2, 2-2, fiecare jucătoare şi-a câştigat serviciul
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 6-2, 1-1, Simona egalează
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 6-2, 0-1, Simona pierde primul game al setului secund
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 6-2, Simona se impune clar în primul set
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 5-2, Simona serveşte pentru câştigarea primului set
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 5-1, Simona se impune la avantaje
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 4-1, Simona pierde primul game al setului
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 4-0, Simona încheie game-ul cu primul as.
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 3-0, început fabulos de meci pentru Simona Halep
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 2-0, Simona confirmă breakul
SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS 1-0, Simona începe cu un break.
Simona Halep (locul 7 WTA) este prima româncă ajunsă în ultimul act al grand slamului londonez Wimbeldon. Este o întâlnire între doi foști lideri mondiali, dar, în fapt, pare o confruntare între David și Goliat: Simona Halep are o singură victorie în cele zece partide jucate contra celei mai titrate jucătoare din lume aflate încă în activitate.
UPDATE: Publicaţia Le Figaro scrie că finala de la Wimbledon dintre Serena Williams şi Simona Halep trebuie urmărită deoarece în sfârşit se dispută un „meci mare” pe tabloul feminin din acest an. Ambasada SUA la Bucureşti a transmis un mesaj pe Facebook înaintea partidei Simona Halep – Serena Williams
În 2018, Simona Halep îşi împlinea cel mai mare vis al carierei: câştiga pentru prima dată un titlu de Grand Slam, cel de la Roland Garros. Victoria de la Paris venea după alte două finale pierdute tot la Roland Garros. Un nou moment de graţie poate veni din nou azi, când Simona Halep joacă finala turneului de la Wimbledon în faţa Serenei Williams. Ar fi al doilea trofeu de Grand Slam câştigat de sportiva din România.
Între cele două sportive – atât de diferite din punct de vedere fizic – este și o diferență de vârstă: zece ani și o zi. Serena Williams va împlini 38 de ani peste două luni, la 26 septembrie, iar a doua zi, pe 27 septembrie, Simona Halep face 28 de ani.
Ultima dată ele s-au întâlnit chiar anul acesta, în optimile de finală ale Australian Open, când americanca s-a impus scorul de 6-1, 4-6, 6-4.
Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, în 72 de minute, pe jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, o mai veche adversară, numărul 8 mondial şi cap de serie numărul 8.
Și Serena Williams a avut o calificare ușoară în finala de la All England Club, învingând-o în semifinale cu scorul de 6-1, 6-2, pe sportiva cehă Barbora Strycova, locul 54 WTA, în doar o oră de joc.
Pentru Simona Halep finala de la Wimbledon înseamnă încercarea de a ține în brațe cel de-al doilea trofeu foarte important din carieră, după ce în 2018 a câștigat Roland Garros-ul, singurul titlu de mare șlem pe care îl are în palmares. Românca este la a cincea finală de mare șlem din carieră, la a treia finală de turneu în 2019 și cea cu numărul 36 (în total) din carieră, la simplu.
Finalele anterioare jucate de Simona Halep sunt următoarele:
Titluri WTA de simplu: 18 – Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;
Finale WTA de simplu: 17 – Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) – 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
Singurul român care a mai jucat finale la Wimbledon, la simplu, este Ilie Năstase, în 1972 şi 1976, ambele pierdute.
Calificarea în finală este recompensată cu 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro) şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA.
Roger Federer a avut parte de un meci infernal vineri, la Wimbledon, în semifinala cuRafael Nadal, 7-6, 1-6, 6-3, 6-4. La conferinţa de presă de după partidă a fost întrebat dacă are vreun sfat special pentru Simona Halep înaintea finalei cu Serena Williams. Jucătorul care poate câştiga duminică al 9-lea titlu la All England Club, în finala cu Novak Djokovic, a dat un răspuns care i-a făcut pe cei din sală să râdă: „Să încerce să câştige”.
„Trebuie să ai o mentalitate de învingător, nu? Nu merge cu ‘Gata, sunt în finală’ sau că ‘Joc împotriva Serenei, n-am nicio șansă’ pentru că dacă gândești așa, vei pierde. Trebuie să ai mentalitate de învingător, să te gândești că meriți să fii aici, că ți-ai câștigat acest drept.
Nu poți să ajungi în finala de la Wimbledon jucând mediocru. Adică sunt unii care o fac, dar aici nu este cazul. Trebuie să te bucuri de moment, dar asta mai mult după ce câștigi. Trebuie să fii concentrată la maximum, să nu fie depășită de eveniment. Oricum ea știe ce are de făcut și asta e grozav”, a mai spus Roger Federer, la conferință de presă.
Prima partida între Simona Halep și Serena Williams a fost în urmă cu opt ani, coincidență, tot la Wimbledon, în turul secund. Românca a câștigat atunci primul set, însă Williams a întors soarta calificării.
Între timp, Simona Halep este conștientă că are mult mai multe atuuri. „În prezent am un joc mai bun. Pot să joc pe orice suprafaţă și împotriva oricui. Nu mă mai sperie cum sare mingea. Sunt şi stabilă pe picioare, ceea ce e foarte important pe iarbă”, a declarat românca.
Singurul succes al Simonei Halep împotriva Serenei Williams a venit în 2014, la Turneul Campioanelor, în grupe, când Simona a spulberat-o pe americancă, ce-i drept, aflată într-o formă nu prea bună în ziua respectivă: a fost 6-0, 6-2 pentru Simona. Ulterior, americanca și-a luat revanșa înfinala competiției, pe care a câștigat-o categoric în fața româncei: 6-3, 6-0. Dar a făcut atunci și o predicție: că românca va deveni într-o zi lider mondial, ceea ce s-a întâmplat.
Serena Williams n-a uitat, însă, acea singură înfrângere suferită în fața Simonei Halep. „Cheia meciurilor noastre vine de la meciul pierdut de mine. Nu am uitat niciodată, ea a jucat incredibil. Asta mă face să cred că poate ajunge la un asemenea nivel din nou, aşa că eu trebuie să fiu mai bună”, a spus nr. 10 WTA.
Cele două au mai jucat o finală, în 2015, la Cincinnati, când tot Serena a câştigat, cu 6-3, 7-6 (5).
Daniel Dobre este un factor important în revenirea Simonei Halep la forma care a menţinut-o în fruntea ierarhiei WTA, chiar dacă relaţia dintre ei nu a funcţionat perfect tot timpul. După ce s-a contrat cu Darren Cahill în 2017, la Miami, românca a avut parte în acest an de un moment tensionat şi în relaţia cu noul antrenor, tot la turneul din Florida.
Conflictele pe care Simona Halep le-a avut cu antrenorii în ultimii ani au o explicaţie. Este perfecţionistă, nu-şi permite să greşească prea mult – crede Alexandra Dulgheru.
Opt antrenori a avut Simona Halep în cariera ei, dar fără îndoială cea mai mare amprentă și-a pus-o australianul Darren Cahill, de care Simona a fost nevoită să se despartă anul trecut, când acesta a decis că trebuie să fie mai mult alături de familie.
La Wimbledon 2019 însă, Simona Halep a avut avantajul de a-l avea lângă ea pe fostul ei antrenor, Darren Cahill. Pe lângă tactica de joc stabilită cu Daniel Dobre, sfaturile australianului au fost, ce mai probabil, nelipsite.
Darren Cahill a fost prezent la mai multe antrenamente ale sportivei noastre și chiar și tatăl acestuia, John Cahill, s-a aflat în tribună la meciul cu Elina Svitolina, scrie digisport.ro.
„Simona a avut nevoie de un impuls din punct de vedere psihologic. Iarba trebuie să îți fie prieten, nu dușman. E o foarte bună oportunitate. Joacă cu cea mai bună jucătoare din istorie, pe cea mai bună suprafață a acesteia. Pricipalele arme sunt reverul și mobilitatea pe teren”, a spus Darren Cahill pentru Eurosport.
Partida Serena Williams – Simona Halep va fi transmisă de Eurosport 2.
Simona Halep va urca trei locuri în clasamentul WTA după calificarea în finala Wimbledon 2019.
Se ştie deja locul pe care se va afla săptămâna viitoare în noua ierarhie WTA: se va afla pe poziţia a patra, indiferent de rezultatul finalei pe care o va disputa sâmbătă cu Serena Williams.
Simona Halep a început Wimbledon-ul pe locul 7 WTA, însă şi-a asigurat acum locul 4, înaintea ei în ierarhia mondială fiind Ashleigh Barty, Naomi Osaka şi Karolina Pliskova, iar după ea Kiki Bertens şi Petra Kvitova.
Și Serena Williams va urca două poziții, indiferent de rezultatul meciului, ajungând de luni pe locul 8 WTA.
Înaintea meciului cu Serena Williams, jucătoarea noastră a primit un mesaj de susținere de la ambasadoarea Franței în România. Michelle Ramis a ținut să îi ureze succes, în românește, la finalul discursului de la recepția de Ziua Franței.
Un mesaj de încurajare a primit Simona Halep și de la… ciobanii de pe Transalpina! Sunt cei pe care Simona i-a vizitat luna trecută împreună cu Darren Cahill, fostul antrenor, și care au ținut să-i transmită româncei succes înaintea finalei de la Wimbledon.
În schimb, miza pentru Serena Williams, care are deja șapte trofee numai la Wimbledon și zece finale jucate, ar fi câștigarea primului titlu de Grand Slam după 2017 și după revenirea în activitate. Dacă se va impune, va obţine titlul de grand slam cu numărul 24 și ar egala-o pe Margaret Court, deţinătoarea recordului!
Serena Williams nu a câştigat niciun trofeu de când a revenit în competiţii, în martie 2018, dar a jucat două finale de grand slam, la Wimbledon şi la US Open, ambele pierdute.
Maria Sharapova, Venus Williams și Angelique Kerber sunt cele trei sportive care au reușit până acum să o învingă pe Serena Williams la Wimbledon.
Cine se va impune în finala de la Wimbledon 2019 va pleca acasă cu un cec de două milioane şi jumătate de euro.
Noua Simona Halep, pe care tot mai mulți comentatori și jurnaliști au descoperit-o la Londra, știe ce are de făcut: „Sunt în finală şi nu voi pune presiune pe mine. Vreau doar să-mi planific ceea ce trebuie să joc în finală”, a declarat ea.
„În momentul când intri la luptă, trebuie să uiți că e Serena în față, e pur și simplu un meci de tenis. Depinde cum o să abordeze meciul și cum o să gestioneze emoțiile față de ea. Dacă vede că e oricare în teren, să nu vadă că e Serena, atunci va fi cu siguranță câștigătoare”, crede Stere Halep, tatăl Simonei.
Adversara, temuta Serena Williams (locul 10 WTA), pare în cea mai bună formă de la nașterea copilului, în urmă cu aproape doi ani. Dar nu-și subestimează adversara: „Sunt multe lucruri impresionante la ea. Tenacitatea ei, abilitatea de a deveni mai bună, tot timpul, şi capacitatea de a-şi găsi forţa. Nu poţi să o subestimezi. E o mică forţă. A terminat de două ori la rând anul pe primul loc, iar acum simt că s-a întors şi vrea să demonstreze că o poate face din nou”, a declarat Serena Williams despre Simona Halep.