Bulgaria se alătură statelor membre ale UE care se opun pactului ONU privind migranţii

Bulgaria s-a alăturat luni numărului tot mai mare de state membre ale Uniunii Europene care se opun pactului Naţiunilor Unite ce urmăreşte să reglementeze tratamentul pentru migranţi la nivel mondial, relatează Reuters.
Alina Costache
15 iul. 2019, 13:28
Bulgaria se alătură statelor membre ale UE care se opun pactului ONU privind migranţii

Acordul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată a fost aprobat în iulie de toate cele 193 de ţări membre, cu excepţia Statelor Unite, care s-au retras anul trecut. Înţelegerea a fost semnată după cel mai mare aflux de migranţi din Europa de după ce de-Al Doilea Război Mondial, mulţi fugind de conflictele din Orientul Mijlociu şi din alte părţi.

Totuşi, guvernele de dreapta din Ungaria şi Austria au transmis de atunci că nu vor semna documentul final la o ceremonie care va avea loc în decembrie în Maroc, din cauza îngrijorărilor că va anula graniţa dintre migraţia legală şi cea ilegală. Polonia, Cehia şi acum Bulgaria au transmis semnale că ar putea face la fel.

„Poziţia guvernului bulgar va fi să nu se alăture pactului global al ONU privind migraţia”, a declarat un vicepreşedinte al partidului GERB (de guvernare), Ţvetan Ţvetanov, după o întâlnire a liderilor coaliţiei.

Partenerul de coaliţie al GERB, Patrioţii Uniţi, o formaţiune antimigraţie, se opune ferm pactului ONU, despre care afirmă că pune în pericol interesele naţionale. Parlamentul bulgar va dezbate miercuri pactul.

Pactul ONU vizează chestiuni precum modul în care pot fi protejate persoanele care migrează, cum pot fi integrate în noile ţări şi cum pot fi trimise înapoi în ţările de origine. Diplomatul elveţian care a ajutat la negocierea pactului, Pietro Mona, a apărat luni înţelegerea, spunând că ajută ţările mai mici precum Elveţia să îşi apere mai bine interesele.

Într-un discurs susţinut luni la Berlin, şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut apel la un front unit al UE în privinţa migraţiei şi a altor chestiuni.

Bulgaria, care se află pe una din principalele rute migratorii dinspre Orientul Mijlociu spre Europa de Vest, spune că ia deja măsuri pentru a opri migraţia ilegală şi pentru a proteja graniţele externe ale UE.AGERPRES/(

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate parțiale oficiale. Cine intră în turul 2: Ciolacu, Simion, Lasconi sau Georgescu
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
substantial.ro
Elena Lasconi reacționează după exit-poll-uri: Locul doi în alegerile prezidențiale
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”