Fiul lui Leo de la Strehaia, reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de înşelăciune

Fiul lui Leo de la Strehaia şi încă un bărbat au fost reţinuţi, în noaptea de luni spre marţi, fiind acuzaţi de înşelăciune. Cei doi, susţinând că sunt reprezentanţii unor firme, au determinat o societate comercială să livreze 150 de aparate de aer condiţionat, producând un prejudiciu de 300.000 de lei.
Alina Costache
16 iul. 2019, 03:12
Fiul lui Leo de la Strehaia, reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de înşelăciune

”Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, fiind în continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, au prins în flagrant 6 persoane, care, după ce au indus în eroare reprezentanţii unei societăţi comerciale, au încărcat 17 aparate de aer condiţionat, urmând să încarce alte câteva zeci, pe care le-au transportat pe raza unei localităţi din judeţul Ilfov, fiind interceptati de poliţişti”, a transmis Poliţia Capitalei, în noaptea de luni spre marţi.

Sursa citată a precizat că, până la acest moment, din cercetări a rezultat faptul că mai multe persoane, ”arogându-şi în fals calitatea de reprezentaţi a două societăţi comerciale, ar fi indus în eroare persoana vătămată, determinand-o să livreze de la punctul de lucru situat pe raza Sectorului 1, circa 150 de aparate de aer condiţionat, în valoare de 300.000 lei”. 

”Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice a Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului1 cu doi bărbaţi în stare de reţinere”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că unul dintre bărbaţii reţinuţi are 25 de ani, iar celălalt 40 de ani. Bărbatul de 25 de ani este fiul lui Leo de la Strehaia.

Fiul lui Leo de la Strehaia ar fi fost prins în timp ce transporta 17 aparate de aer conditionat, împreună cu alti 5 barbati şi urmau să mai incarce alte cateva zeci. Fiul lui Leo de la Strehaia şi complicele său au fost reținuți cu propunere de arestare preventivă. 

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cartierul dispărut din inima Bucureștiului. I se spunea Valea Plângerii și oamenii trăiau la un loc cu lupii. Regina Maria venea să-și cumpere flori de la grădinarii din zonă
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A lăsat un gol imens. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Cine este principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Cum a încercat să inducă în eroare anchetatorii
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Gustul amar din vinete, coșmarul gospodinelor. Ponturi de la marii bucătari
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Mama lui Versace, devastată după moartea fiului său! „Măcar și-a găsit el...” Câte sute de euro îi trimitea lunar, pentru cheltuieli EXCLUSIV
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Se scurtează vacanța de vară a copiilor! S-a anunțat structura anului școlar 2024-2025
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Marea Britanie și Olanda vor pierde milioane de milionari până în 2028, potrivit unui raport UBS
MediaFlux
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'