Sfântul Ilie 2019, tradiţii şi obiceiuri. Ce să faci în această zi ca să îţi meargă bine tot restul anului

Sărbătorit în 20 iulie, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului.
Iulian Tudor
19 iul. 2019, 09:46
Sfântul Ilie 2019, tradiţii şi obiceiuri. Ce să faci în această zi ca să îţi meargă bine tot restul anului

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.

Potrivit tradiţiei, Sovac a văzut, la naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând că Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.

Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.

Citeşte şi Calendar ortodox 2019. Cine a fost Sfântul Pangratie

Sfântul Prooroc Ilie este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi, putând fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică.

Vechiul Testament istoriseşte despre faptele lui Ilie în cărţile numite Regi, de unde aflăm că Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul cu secetă, dacă nu va lepăda credinţa în zeul Baal. Şi pentru că regele, împreună cu poporul lui Israel, au nesocotit cele vestite de Ilie, nu a mai plouat timp de trei ani şi jumătate, explică purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Sfântul Ilie a fost nevoit să se ascundă de mânia regelui Ahab la pârâul Cherit, în Hozeva. Potrivit tradiţiei locului, aici se află peştera în care Sfântul Ilie Tesviteanul a stat trei ani şi şase luni, înainte de a urca pe Muntele Sinai. În peştera Sfântului Ilie se păstrează icoana acestuia, în care sfântul este înfăţişat ca fiind hrănit de corbi. „Şi a zis Domnul către Ilie: «Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!» Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului”, se scrie în Vechiul Testament.

SFÂNTUL ILIE, TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFÂNTUL ILIE 2019. Corbii îi aduceau pâine şi carne, iar apă bea din pârâu. Hrana era adusă de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de pâine şi de carne. Pâinea unită cu carnea preînchipuia, astfel, Euharistia, trupul Domnului.

Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde să se roage lui Dumnezeu mai întâi prorocii lui Baal, iar apoi el. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal, reuşind să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu reuşiseră să facă.

SFÂNTUL ILIE, TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFÂNTUL ILIE 2019. Sfinţii Părinţi spun că Moise şi Ilie au fost prezenţi la Schimbarea la Faţă de pe Tabor, pentru a li se îndeplini dorinţa de a vedea faţa lui Dumnezeu prin faţa schimbată în lumina lui Hristos. În viaţa lor pământească, ei nu au reuşit să vadă faţa lui Dumnezeu – Moise a văzut doar spatele lui Dumnezeu, pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peşteră atunci când Dumnezeu a trecut în adiere de vânt.

În perioada sa pământeană, Ilie a săvârşit şi păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi, la îndemnul diavolului. Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de cai albi înaripaţi.

În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul care i l-au pricinuit. Şi, pentru că dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsneşte năprasnic, pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.

SFÂNTUL ILIE, TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFÂNTUL ILIE. În ajunul zilei când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece. Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Tot tradiţia spune că nu era voie să se consume mere pâna la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul acesta fiind păstrat şi astăzi. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Tot de Sfântul Ilie, românii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de cele ale copiilor. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morţii se veselesc.

SFÂNTUL ILIE, TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFÂNTUL ILIE 2019. Bisericile sunt pline, în această zi, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sfântul Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.

SFÂNTUL ILIE, TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFÂNTUL ILIE 2019. Se credea şi se mai crede şi astăzi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.

În această perioadă, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine, activitate numită şi retezatul stupilor. Recoltarea mierii se face, şi acum, în multe locuri, potrivit datinei, numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere.

Ziua Sfântului Ilie marchează şi miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

În vechime, se obişnuia ca, tot în această zi, să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, târguri, iarmaroace şi bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.

SFÂNTUL ILIE, TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFÂNTUL ILIE 2019. În zona Sibiului, Ilie este considerat un sfânt mânios, care i-ar pedepsi pe cei care lucrează în 20 iulie. Şi pentru că îl ştia mânios, Dumnezeu nu i-a spus niciodată când este ziua lui, te reamă să nu aducă urgie peste oameni, spune legenda.

SFÂNTUL ILIE, TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFÂNTUL ILIE 2019. Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Catastrofă de Crăciun. Sute de mii de oameni și-au pierdut viața
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
StirileBZI
Ce trebuie să faci după ce deschizi butoiul cu varză murată: Cum procedezi ca „să nu facă floare“!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Companiile de tehnologie se orientează spre energie nucleară pentru centrele de date AI
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?