„Sunt în viaţă, aceasta este cea mai mare victorie a mea!„, sunt cuvintele Mariei De Villota, pilotul de teste al echipei Marussia, care a suferit un terbil accident la primul său test pe circuit, izbindu-se cu monopostul de un camion aflat la marginea pistei.
Accidentul s-a petrecut pe 3 iulie 2012, iar la mai bine de trei luni de la producerea sa Maria De Villota a acordat primul său interviu, publicaţiei spaniole Hola!. În accident ea şi-a pierdut ochiul drept, dar declară: „Acum văd viaţa mult mai bine„.
Ea a descris senzaţia de coşmar avută după ce medicii au readus-o la viaţă: „Când m-am uitat în oglindă, prima oară după accident, aveam 104 copci pe faţă. Aproape toată faţa era neagră şi plină de cusături. Apoi am constatat că mi-ai pierdut ochiul. Eram îngrozită. Acum am un singur ochi, dar percep mai multe lucruri decât înainte. Înainte de accident viaţa mea era o cursă contra cronometru, dar acum îmi dau seama că trebuie să mă mai opresc şi să privesc lucrurile diferit„.