Peste 10.000 de poliţişti au acționat, la data de 19 iulie 2019, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost desfășurate 244 de acțiuni, s-a intervenit la 2.527 de evenimente(2.011 sesizate la 112) și au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional.
În urma activităților, au fost constatate 752 de infracţiuni, iar 111 persoane au fost surprinse în flagrant delict. În cauzele instrumentate, față de 52 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 9.830 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 3.000.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproape 27.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au acționat și pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 103 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 679 de permise de conducere și au fost retrase 234 de certificate de înmatriculare.
Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.