Plăţile au fost reluate după o suspendare de aproape doi ani ca urmare a deteriorării situaţiei din această ţară în ceea ce priveşte statul de drept. Guvernul recent învestit a luat o serie de decizii importante care au permis UE să aprecieze că sunt îndeplinite condiţiile pentru reluarea sprijinului bugetar acordat Republicii Moldova, se arată în comunicatul citat.
UE recunoaşte progrese în ceea ce priveşte angajamentul ferm al noului Guvern de a pune în aplicare agenda de reforme prevăzută în Acordul de asociere dintre UE şi Republica Moldova. Acesta a identificat lupta împotriva corupţiei ca prioritate absolută a programului sau.
De asemenea, Parlamentul de la Chişinău a început să lucreze la o nouă agendă legislativă. Printre primele decizii luate s-a numărat iniţiativa legislativă de anulare a sistemului electoral mixt anterior şi punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Parlamentul a instituit, de asemenea, o comisie de anchetă privind frauda bancară din 2014 şi a adoptat decizii de sprijinire a depolitizării instituţiilor statului şi de combatere a corupţiei.
Alegerile locale au fost stabilite pentru 20 octombrie, iar noile autorităţi s-au angajat să se asigure că acestea se desfăşoară în mod credibil, transparent şi favorabil incluziunii.
Comisia Europeană salută faptul că noul Guvern a restabilit relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). La 10 iulie, reprezentanţii FMI şi autorităţile de la Chişinău au ajuns la un acord la nivel tehnic cu privire la cea de-a patra şi cea de-a cincea revizuire din cadrul programului economic sprijinit de FMI. Acesta a recunoscut, de asemenea, progresele realizate de autorităţi în ceea ce priveşte consolidarea politicilor macroeconomice şi a măsurilor decisive pentru combaterea corupţiei.
La rândul său, UE se angajează ferm să sprijine şi să însoţească Republica Moldova pe această cale a reformei”, a declarat Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate şi negocieri privind extinderea.