Bulgari acuzaţi de terorism într-o afacere privind securitatea de date personale. Este cea mai mare din istoria ţării

Procuratura din Bulgaria a pus sub acuzare pentru terorism doi angajaţi ai unei companii de securitate cibernetică, în cadrul investigaţiei referitoare la cel mai mare caz de compromitere a datelor personale din istoria ţării, a declarat miercuri un avocat al inculpaţilor, transmite Reuters.
Iulian Tudor
25 iul. 2019, 05:48
Bulgari acuzaţi de terorism într-o afacere privind securitatea de date personale. Este cea mai mare din istoria ţării

Georgi Iankov, un director la compania Tad Group, a fost pus sub acuzare şi eliberat din custodie, a spus avocatul Georgi Stefanov. Anterior, Kristian Boikov, în vârstă de 20 de ani, angajat în domeniul securităţii cibernetice la aceeaşi companie, a fost şi el acuzat de terorism. Ambii au negat acuzaţiile, a spus Stefanov. Procurorii nu au fost disponibili pentru comentarii.

“Suntem foarte surprinşi de acuzaţii. Cum poţi să acuzi pe cineva de terorism, iar apoi să îl eliberezi?”, a adăugat avocatul, potrivit news.ro.

Poliţia a percheziţionat marţi birourile Tad Group, confiscând computere şi reţinând un director, în legătură cu atacul cibernetic de luna trecută de la agenţia fiscală, la care au fost compromise aproape toate datele personale ale adulţilor bulgari.

Boikov a fost eliberat condiţionat miercurea trecută, dar nu poate părăsi ţara.

Potrivit procurorilor, Boikov nu a acţionat singur, iar aceştia caută şi alte persoane implicate în atac.

Procurorii cred că Boikov este în spatele unui email care părea trimis de un hacker rus, care a oferit presei locale fişierele furate de la agenţia fiscală. În acest moment, procurorii nu cred că atacul ar fi venit din străinătate, news.ro.

Datele decriptate de pe unul din computerele lui Boikov i-au determinat să creadă, în prezent, că acesta a avut datele furate înainte să fie publicate online.

Agenţia fiscală riscă o amendă de până la 20 de milioane de euro în acest caz, care, potrivit oficialilor, a compromis circa 3% din baza de date a agenţiei, potrivit news.ro.

Potrivit publicaţiei financiare Capital, datele compromise includ fişiere de la reţeaua anti-fraudă EUROFISC a UE, care permite administraţiilor fiscale naţionale să facă schimb de informaţii privind activităţile frauduloase şi combaterea fraudei cu TVA.

Miercuri, agenţia fiscală a anunţat că va contacta 189 de bulgari ale căror nume complete, numerele de identificare personală, adresele şi detaliile cărţilor de identitate au fost între datele compromise. Alţi peste patru milioane de bulgari afectaţi de scurgerea de date nu trebuie să îşi schimbe cărţile de identitate, informează news.ro.

Agenţia a informat notariatele, băncile şi furnizorii de credite din Bulgaria în privinţa scurgerii de date şi le-a cerut să fie extrem de vigilente în  aprobarea vânzărilor imobiliare şi acordarea de împrumuturi.

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească un turist român ajuns pe plaja din Olimp: ”Unde trăim, în Africa de Sud?”
Capital.ro
Românii cu buletin au fost avertizați. Vor ști totul despre tine. Este capcană chiar în lege
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
Decizie finală! Ce se întâmplă cu taxele în 2025
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Menții răcoare în casă pe caniculă. Cum poți face economie în portofel
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la mama ei: 'N-are rost!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Atenționare pentru românii care călătoresc în Grecia. Zeci de incendii de vegetație au izbucnit în ultimele 24 de ore
Capital.ro
Dezvăluire cumplită despre Traian Băsescu. Suferința fost mare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Emisarii armean și turc s-au întâlnit la graniță pentru normalizarea relațiilor bilaterale
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind ADERAREA la SCHENGEN! AUSTRIA a ANUNȚAT!
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?