Două persoane au fost ucise şi cel puţin zece rănite, inclusiv doi sportivi americani participanţi la Campionatul Mondial de Nataţie, în prăbuşirea mezaninului într-un bar de noapte din Gwangju în Coreea de Sud, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunţat sâmbătă poliţia locală, informează France Presse.
Accidentul a avut loc în jurul orei 2.30 dimineaţă. „Un balcon interior s-a prăbuşit într-un club de noapte din Gwangju, omorând două persoane şi rănind multe altele”, a declarat sâmbătă un responsabil al poliţiei locale.
„Cele două persoane ucise nu au legătură cu competiţia de înot. Doi dintre cei răniţi sunt atleţi, un scafandru american şi o jucătoare americană de polo pe apă”, a adăugat el.
Poloiştii americani se aflau în clubul de noapte din apropierea satului sportiv pentru a sărbători titlul mondial al echipei lor feminine, dar toţi sunt „sănătoşi şi în siguranţă”, a declarat Christopher Ramsey, şeful echipei americane de polo pe apă.
„Este o tragedie teribilă”, a spus el. Echipele neozeelandeze erau de asemenea prezente, potrivit presei din Noua Zeelandă.
„Dansam când, brusc, am căzut cinci sau şase metri. După aceea, toţi s-au grăbit să iasă afară din bar”, a declarat un sportiv din Noua Zeelandă la postul de radio neozeelandez Radio Sport.