Leul continuă să scadă. Cât va fi un euro peste un an – estimări analişti

Analiştii financiari CFA România anticipează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, până la o valoare medie a cursului de 4,8262 lei/euro.
Filip Stan
29 iul. 2019, 06:24
Leul continuă să scadă. Cât va fi un euro peste un an - estimări analişti

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 71% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7810, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8262. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2020/iulie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,05%”, se arată într-un comunicat CFA România.

În luna iunie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 0,6 puncte, până la valoarea de 50,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 7,2 puncte). Această evoluţie a fost generată de componenta de anticipaţii a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 2,2 puncte, până la valoarea de 60,5 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 1,4 puncte).

Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 2 puncte, până la valoarea de 46,1 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,4 puncte).

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

„Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA Romania privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA”, precizează sursa citată.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente (referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii) şi anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an (pentru: mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie).

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA).

Spynews
Soția unui luptător celebru o face praf pe amantă, după mulți ani de tăcere. Cu dovezi, o pune la punct pe femeia cu care își împarte soțul / FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gara din România care a fost invadată de gunoaie. Turiștii nu țin cont de reguli și fac o mizerie de nedescris
Capital.ro
Ordinul care intră în vigoare în România! Proprietarii de locuințe, obligați să obțină certificatul
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! Are un posterior prea obraznic, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
CRESC facturile după expirarea plafonului! 5 milioane de români vor scoate mai mulți bani din buzunar
Adevarul
Impactul declarațiilor ÎPS Teodosie: Normele religioase stricte lasă urme care persistă și în viața adultă ANALIZĂ
Spynews
Cine sunt cei doi tineri care au murit într-un cumplit accident pe DN2. Alin și Alexandra urmau să facă nuntă. Erau căsătoriți civil din luna iunie | FOTO
Spynews
Babană a tăiat rochia unei mirese la nuntă! De ce a recurs fostul concurent de la Chefi la cuțite la acest gest / VIDEO
Evz.ro
Noi zile libere pentru bugetari, în 2025. Toate „punțile” și „minivacanțele” de anul viitor
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
Tatăl lui Cătălin Măruță, internat la Institutul Matei Balș din Capitală! A fost depistat pozitiv cu COVID-19/ EXCLUSIV
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Cine sunt pensionarii care vor primi pensii mai mici din septembrie 2024: Românii urmează să primească deciziile în plicuri, aduse personal de poștași
Capital.ro
Dispozitivul pe care mașinile trebuie să-l aibă la bord. S-a dat ordin în toată Europa
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
A fost prins Diavolul, cel mai căutat fugar! Lucra ca polițist când a comis teribila crimă
substantial.ro
Un român găsit legat de mâini și de picioare într-un canal din Bruxelles
MediaFlux
PENSIONARII care vor pierde BANI de la 1 septembrie LA RECALCULARE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!