Doi indivizi au fost reţinuţi în timpul weekendului şi un al treilea în noaptea de duminică spre luni, „în posesia unei muniţii de un calibru cu utilizare restrânsă”, a precizat poliţia din Sao Paulo.
Potrivit presei locale, una dintre persoanele arestate este un angajat al aeroportului care spune că a acţionat sub presiune, pentru că familia sa a fost răpită, informează Agerpres.
Vineri, opt persoane puternic înarmate au intrat în zona de încărcare a mărfurilor de pe aeroport, la bordul a două false maşini de poliţie, respectiv două camionete modificate pentru a arăta ca autoturismele oamenilor legii.
Ei au reuşit să plece cu prada în mai puţin de trei minute, fără a trage niciun glonte, potrivit Agerpres.
Cu o valoare estimată de 110 de milioane de reali (circa 26 de milioane de euro), aurul, care fusese adus pe aeroport de compania de transport de fonduri Brink’s, nu a fost găsit încă.