Şoferul dibei albastre din care a coborât criminalul este un vecin al acestuia, care are o tarabă în piaţa din Caracal. Între timp, la Caracal a ajuns şi şeful DIICOT, Felix Bănilă, care participă la audieri.
Pe de altă parte, în timp ce procurorii afirmau că maşina albastră în care se aflau cei doi a fost ridicată pentru expertiză, reporterii România TV au văzut-o circulând pe străzile din Caracal.
DIICOT anunţă că Gheorghe Dincă nu a fost implicat în niciun dosar penal în perioada 2004-2019, nici în Olt şi nici în Craiova, şi precizează, în cazul dispariţiei Luizei, că dosarul de trafic de persoane a fost deschis după mai mult de o lună de la plângerea formulată de bunicul ei.