Cumpănașu îi acuză pe anchetatori că nu au făcut suficient de mult pentru a o găsi pe fata de 15 ani și dezvăluie că Gheorghe Dincă, cel care a recunoscut uciderea celor două fete în Caracal, face parte dintr-o rețea în care este infiltrată și fiica acestuia.
DIICOT a preluat la București dosarul, iar procurorul-șef al structurii, Felix Dănilă, alături de alți șefi din instituție, va coordona ancheta.
„Simt că Alexandra este în viață, iar cei care ar trebui să îi salveze viața nu au făcut suficient de mult până acum. Le-am dat mai multe piste, dar nu am primit niciun răspuns. Eu susțin că ea este victima unei rețele de carne vie, iar Dincă este parte din acea rețea. Familia nu știe dacă fata este moartă sau vie. De mâine reîncep cercetările la fața locului. Va fi o echipă de cercetare nouă, la ordinul ministrului de Justiție, un procuror nou, cu 20 de ani de experiență în crime.
Fiica lui Dincă a propus fete unor afaceriști, la Arad, și nimeni nu a audiat-o. E protecție din sistem. Eu le spun celor din familie că trăiește.”, a declarat Alexandru Cumpănașu.
Alexandra Măceșanu, fata de 15 ani care a dispărut după ce a plecat de acasă, din Dobrosloveni, spre Caracal, își dorea să ajungă polițistă! Fata era mare admiratoare a poliției și a filmelor polițiste. A dezvăluit-o unchiul său, Alexandru Cumpănașu, care a explicat că datorită acestei pasiuni Alexandra a putut să își păstreze calmul și luciditatea și să le dea polițiștilor atâtea detalii, deși fusese violată, bătută și legată cu sârmă.
”Ceea ce îi plăceau ei cel mai mult erau filmele polițiste și horror. Ea voia să se facă polițistă. Așa pot să explicamodul în care a reacționat la telefon.”, a declarat Alexandru Cumpănașu la România TV.