Controale ale ANAF privind combaterea evaziunii fiscale

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o amplă acţiune de control în vederea combaterii evaziunii fiscale şi pentru creşterea conformării la declarare a obligaţiilor fiscale, principala zonă vizată fiind Bucureşti - Ilfov, informează vineri instituţia, printr-un comunicat.
Iulian Tudor
02 aug. 2019, 16:52
Controale ale ANAF privind combaterea evaziunii fiscale

Controalele vizează, în principal, domeniile alimentaţie publică, construcţii, transport, comerţ, dar şi combaterea muncii la negru, împreună cu Inspecţia Muncii, fără însă a se limita la acestea. De asemenea, în cadrul acţiunii, inspectorii antifraudă vor verifica inclusiv modul în care contribuabilii respectă obligaţia legală privind dotarea şi utilizarea noilor case de marcat cu jurnal electronic.

Potrivit sursei citate, acţiunea de control a fost demarată din data de 1 august, iar în vederea desfăşurării în bune condiţii a acesteia efectivele au fost suplimentate cu 200 de inspectori, potrivit Agerpres.

„În acest an vor fi desfăşurate 150.000 de controale care au această tematică de control. Controalele sunt efectuate în baza analizelor de risc şi vor pune accent pe prevenţie şi îndrumare. Controalele vor determina identificarea în timp real a erorilor, care, dacă sunt remediate în timp util, vor determina plata unor obligaţii fiscale accesorii mai mici, în comparaţie cu cele rezultate în urma unei inspecţii fiscale generale. Contribuabilii au posibilitatea de a-şi corecta declaraţiile şi de a se conforma la plata obligaţiilor, potrivit legii. În cazul în care contribuabilii verificaţi refuză să se conformeze sau sunt constatate abateri semnificative, aceştia vor face obiectul unor investigaţii suplimentare”, se menţionează în comunicatul ANAF.

ANAF reaminteşte că Ministerul Finanţelor Publice a propus, printr-un proiect de act normativ, eliminarea contravenţiei referitoare la nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic (art.10 lit.cc) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 de sub prevederile Legii prevenirii nr. 270/2017, informează Agerpres.

„Măsura este necesară deoarece operatorii economici care încalcă obligaţia de dotare cu noile dispozitive nu au motive obiective pentru neconformare, mai ales că, o perioadă îndelungată, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au desfăşurat numeroase campanii de informare cu privire la obligativitatea dotării agenţilor economici cu noile case de marcat, iar perpetuarea acestei situaţii ar duce la discriminarea operatorilor economici corecţi. În ceea ce priveşte plata obligaţiilor fiscale, reamintim contribuabililor că, în cazul în care se află în dificultate generată de lipsa temporară a disponibilităţilor băneşti, au posibilitatea de a solicita organului fiscal eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale”, se mai spune în documentul citat.

Totodată, prin ordonanţa privind instituirea unor facilităţi fiscale, au fost prevăzute măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion de lei, bazate pe un plan de restructurare, plată eşalonată, monitorizare şi supraveghere fiscală, pe perioada înlesnirilor. Acelaşi act normativ prevede şi anularea accesoriilor aferente debitelor înregistrate la data de 31.12.2018 şi care sunt sub un milion de lei, în cazul în care sunt achitate obligaţiile fiscale principale, până la data de 15 decembrie 2019, potrivit Agerpres.

„Măsurile ce urmează a fi aplicate în cadrul acestor acţiuni vor fi atent monitorizate, fiind coordonate atât la nivelul conducerii ANAF, cât şi la nivel local şi regional, pentru a se atinge scopul propus şi pentru a se evita orice abuz. În acest sens, ANAF pune la dispoziţia contribuabililor adresa de email [email protected], la care aceştia pot transmite propuneri şi sugestii sau îşi pot exprima opinia cu privire la acţiunea de verificare la care au fost parte, astfel încât conducerea instituţiei să aibă cunoştinţă de eventualele probleme cu care contribuabilii s-au confruntat pe parcursul verificărilor”, precizează ANAF.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Județul din România care s-ar fi schimbat total. Un proiect început de Nicolae Ceaușescu transforma definitiv zona și harta României. Sute de oameni lucrau non stop ca să termine totul în 3 ani de zile. S-a ales praful de tot
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet 😢 Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Prezența unei ursoaice cu trei pui semnalată în Alba Iulia
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy