EXPERIMENT ŞOC. Ce vrea să facă avocatul Luizei pentru a vedea dacă fetele răpite au fost într-adevăr incinerate în casa ororilor

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, a propus un experiment-șoc prin care să fie verificată ipoteza incinerării în butoi în cazul Alexandrei Măceșanu.
Romania TV
03 aug. 2019, 13:25
EXPERIMENT ŞOC. Ce vrea să facă avocatul Luizei pentru a vedea dacă fetele răpite au fost într-adevăr incinerate în casa ororilor

„Am solicitat un experiment judiciar. Nu înţeleg de ce ne tot dăm cu presupusul, când putem face un lucru la îndemâna organelor de cercetare, respectiv a dispune un experiment judiciar al reconstituirii, să se ia un animal de aceeaşi talie, aceeaşi greutate cu un corp uman, respectiv al uneia din fete, să zicem că începem cu Alexandra, pentru că se indică foarte clar că ar fi fost arsă acolo, cel puţin de către autor.

Citeşte şi Avocatul lui Gheorghe Dincă, detalii ŞOCANTE: cum a fost ucisă şi incinerată Alexandra

Să punem trei kilograme de, nu ştiu, de smoală, şi încă trei de vaselină, sau ce spune acest monstru că ar fi făcut acolo şi-ar fi pus, şi să vedem în cât timp ard aceste lucruri”, a spus avocatul Pop, scrie antena3.ro.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Localitatea din Ungaria în care se mută tot mai mulți români. Unii și-au cumpărat o casă întreagă la prețul unei garsoniere
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Situație gravă la granița României. Serviciile au oameni cu inteligență redusă și fără cultură
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Ultimă oră! Este vorba despre marele sportiv Mihai Leu. Este în stare critică
MediaFlux
Înalta Curte explică de ce decizia Curții de Apel Ploiești privind alegerile a fost ilegală: Judecătorul a comis abuz de putere
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster