Astfel, fiind constatate erori de fapt şi de drept la emiterea ordonanţei de refuz în pornirea urmăririi penale, emisă de fostul Procuror Genaral – interimar, Igor Popa din 23 iulie 2019, astăzi, aceasta a fost anulată.
Exercitarea urmăririi penale pe acest caz va fi efectuată de un grup de urmărire penală format din procurori, ofiţeri de urmărire penală şi ofiţeri de investigaţie din diferite subdiviziuni ale organelor de drept, iar Procuratura va informa despre evoluţia investigaţiilor pe acest caz.”, se spune în mesaj, potrivit publika.md.
Publika.md precizează că decizia vine la aproape o săptămână, după ce Dumitru Robu a fost numit în funcţia de procuror general interimar. Atunci, şeful statului a declarat că procurorul general trebuie să discute mai puţin cu presa şi să deschidă dosare penale.
Dumitru Robu a fist numit în funcţia de procuror general interimar fără concurs. Liderul PPDA, Andrei Năstase, a declarat în presă că este vorba despre o înţelegere dintre cele trei partide.
Totodată, Ziarul de Gardă a scris că Dumitru Robu este finul de cununie al procurorei Vera Chiranda, care, la rândul său, este cumătră cu viceprim-ministrul și ministrului Afacerilor Interne, Andrei Năstase.