Raed Arafat: Raportul privind sistemul 112 cuprinde 14 măsuri ce urmează a fi implementate

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat miercuri că a prezentat premierului Viorica Dăncilă raportul cu privire la sistemul 112, elaborat de comisia interministerială, raport care cuprinde 14 măsuri pe termen scurt, mediu şi lung ce urmează a fi implementate.
Filip Stan
07 aug. 2019, 17:42
Raed Arafat: Raportul privind sistemul 112 cuprinde 14 măsuri ce urmează a fi implementate

„Am prezentat doamnei prim ministru raportul şi concluziile finale, iar acesta va fi făcut public integral. În raport a fost analizată situaţia actuală a serviciului 112, a dispecerizării şi a problemei localizării.(…) Au fost stabilite 14 măsuri împărţite pe termene: scurt – până în 12 luni, termen mediu – între 12 luni şi 36 luni şi termen lung – până la 60 de luni”, a spus Arafat într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Arafat a afirmat că sistemul nu este perfect, trebuie corectat, dar nici nu se poate spune că acesta ”este la pământ”. ”Sigur vor muri foarte mulţi oameni dacă populaţia pierde încrederea să sune”, a spus Raed Arafat.

”Doamna prim-ministru a înfiinţat o comisie interministerială care să se ocupe de analiza situaţiei 112 în mod deosebit a localizării, dar nu numai, şi a dispecerizării şi altor aspecte corelate, o comisie care a inclus mai multe instituţii. Pe lângă MAI, a fost STS-ul, Ministerul Comunicaţiilor, Secretariatul General al Guvernului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi ANCOM-ul. La una din şedinţe am invitat şi responsabilii de protecţia datelor. Am avut ocazia să prezint doamnei prim-ministru raportul şi concluziile finale. Raportul va fi făcut public, dar permiteţi-mi să subliniez anumite aspecte. În raport a fost analizată situaţia actuală a Serviciului 112, a dispecerizării şi a problemei localizării, unde ne aflăm acum şi unde trebuie să ajungem. A fost analizată implementarea sistemului AML (Advanced Mobile Location), dar în concluzia noastră, după implementarea acestui sistem, nu trebuie să ne oprim aici pentru că este nevoie şi de alte sisteme complementare care trebuie să fie implementate în viitor”, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat Raed Arafat, preşedinte al Comitetului interministerial privind sistemul apelurilor de urgenţă 112.

Acesta a anunţat că au fost stabilite 14 măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului 112.

”Au fost stabilite 14 măsuri, la finalul raportului, împărţite pe termene: termen scurt  – până în 12 luni, termen mediu, care este între 12 luni şi 36 de luni maxim, şi termen lung, până la 60 de luni. Bineînţeles, termenele stabilite sunt termene maximale. Se poate să se rezolve unele aspecte mai rapid decât termenul maximal stabilit de către noi. Însă, toată comisia a găsit mai corect să punem termen maximal, decât să ajungem să nu rezolvăm unele probleme din anumite motive obiective”, a mai spus Arafat.

Succint, măsurile propuse de Comitetul interministerial sunt:

Măsuri pe termen scurt – maxim 12 luni

Măsura 1 – Modificarea cadrului legislativ, inclusiv reglementarea vânzării cartelelor prepay. Arafat a precizat că operatorii de telefonie vor avea obligaţia de a furniza datele celor care au cumpărat aceste cartele, strict în relaţia cu sistemul 112.

Măsura 2 – Încheierea unui acord cu Google pentru implementarea AML

Măsura 3 – Reconfigurarea infrastructurii de telefonie mobilă în colaborare cu STS

Măsura 4 – Promovarea aplicaţiei 112 creată de STS pentru a fi descărcată de un număr cât mai mare de persoane

Măsuri pe termen mediu – 12- 36 de luni

Măsura 5 – Dispecerate integrate în întreaga ţară – ele există la Bucureşti, Târgu Mureş şi va fi în curând la Hunedoara

Măsura 6 – Centre de formare pentru dispeceri. Există deja două, la Târgu Mureş şi Bucureşti. Scopul este pregătirea a 650 de dispeceri

Măsura 7 – Modernizarea sistemului 112 – există deja o licitaţie lansată în acest sens, costul fiind estimat la 600.000 de euro, fără TVA

Măsura 8 – Îmbunătăţirea procedurilor pentru apelurile de urgenţă

Măsura 9 – Implementarea unor tehnologii complementare de localizare întrucât AML are unele limitări

Măsura 10 – Instituirea unui mecanism de verificare periodică a acurateţei gradului de localizare

Măsuri termen lung – 36 – 60 de luni

11 – Extinderea dispeceratelor integrate la nivel regional

12 – Pregătirea şi formarea continuă a dispecerilor

13 – Integrarea tuturor agenţiilor în dispeceratele unice

14 – Armonizarea continuă a legislaţiei incidente 112 cu legislaţia Uniunii Europene

Răspunzând unor întrebări, Arafat a precizat că, deşi există probleme, iar sistemul nu este perfect, nu se poate spune că acesta nu funcţionează.

”Pe zi, se primesc mii de apeluri şi aceste mii de apeluri, marea majoritatea lor dacă nu toate, sunt tratate corespunzător şi se răspunde corespunzător. Există vulnerabilităţi şi există probleme şi aceste probleme generează anumite situaţii, cum s-a generat la Caracal. Sistemul nu este perfect, trebuie corectat, dar nici nu putem veni să spunem că la acest moment sistemul din România este la pământ, pentru că există evaluări independente, nu sunt făcute de noi, sunt făcute chiar de Agenţia europeană de apel la numărul de urgenţă 112 şi care spun altfel despre România. Niciun sistem la acest moment nu este infailibil şi nu este fără greşeli. Recunoaştem greşelile şi spunem că trebuie corectate cât mai repede, dar, în acelaşi timp, nu putem să comunicăm populaţiei că sistemul 112 este neperformant, varză, terminat, nu funcţionează. Asta înseamnă ca noi spunem populaţiei să nu mai apeleze la 112 şi găsiţi-vă altă soluţie. Ar fi foarte incorect, că asta înseamnă că sigur vor muri foarte mulţi oameni dacă populaţia pierde încrederea să sune la acest sistem”, a mai declarat Raed Arafat.

 

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Vor plăti mai puțin. Decizie pentru cei care alimentează cu motorină. Ordin la Guvern azi, 18 iulie
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Despăgubiri pentru România și Bulgaria, după refuzul Schengen
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cum arăta Iustina Loghin de la Insula Iubirii, înainte de operațiile estetice făcute cadou de Cornel 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Interzis și ilegal în România. Guvernul a dat ordin joi, 18 iulie: Instituim noua infracțiune
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Lavrov Saluta Nominalizarea lui J.D. Vance ca Potențial Vicepreședinte al SUA
MediaFlux
REDUCERI la facturile de ENERGIE ELECTRICĂ
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'