Nou-născuţii din Scoţia vor primi cadou la naştere un CD cu muzică clasică

Fiecare nou-născut din Scoţia va primi la naştere un CD cu piese muzicale clasice, în speranţa că astfel îi va fi cultivată dragostea pentru muzică.
Romania TV
12 oct. 2012, 15:56
Nou-născuţii din Scoţia vor primi cadou la naştere un CD cu muzică clasică

Proiectul aparţine Orchestrei Regale Naţionale a Scoţiei (RSNO), în parteneriat cu Asociaţia Grefierilor din Scoţia, şi va fi demarat anul viitor. CD-urile vor fi distribuite tuturor celor 220 de birouri de evidenţă a populaţiei din ţară şi se aşteaptă ca de acest cadou cultural să beneficieze până la 60.000 de familii, informează bbc.co.uk.

Numită „Astar Gaelic for journey”, compilaţia cuprinde cântece scoţiene, cântece pentru copii şi piese clasice. CD-ul a fost înregistrat de Orchestra Regală Naţională scoţiană şi de corul de copii al acesteia, dirijor fiind Peter Oundjian.

„Când eram copil, naşul meu mi-a dat un mic pick-up, pe care l-am aşezat lângă pianul familiei şi la care am ascultat piesele compozitorilor mei preferaţi. În scurt timp, locul acela a devenit sanctuarul meu, un loc unde găseam bucurie. Am descoperit astfel că puterea şi frumuseţea muzicii poate cu adevărat transforma vieţile şi sper că beneficiarii lui Astar se vor bucura pentru mult timp de plăcerea muzicii”, spune Peter Oundjian.

Studii recente în acest sens au demonstrat că muzica poate avea un impact pozitiv asupra dezvoltării cognitive a copiilor.

„Acest proiect deosebit va încuraja dezvoltarea timpurile a gustului pentru muzică la copiii din Scoţia. Vom oferi copiilor cel mai bun start în viaţă şi vom contribui la întărirea legăturilor dintre părinţi şi copii, încurajând familiile să folosească muzica pentru a consolida educaţia non-formală”, susţine şi Fiona Hyslop, secretar de stat în Ministerul Culturii de la Edinburgh.

DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Capital.ro
Marele actor a murit. A fost cea mai iubită voce. Toată lumea e în lacrimi
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Adevarul
Donald Trump, agent de publicitate pentru Elon Musk. Dovada este pe notița atașată la discursul său de la Casa Albă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Luna Sângerie și influența asupra zodiilor: Magia unei nopți cosmice
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Procurorii Parchetului General au anunțat acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Planul secret al SUA pentru Ucraina. Ce se ascunde în spatele negocierilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?