„Am început jocul cu o mare dorinţă. Dacă am fi înscris dintr-o fază fixă s-ar fi schimbat soarta jocului. Golul primit pe finalul primei reprize a demoralizat. A fost un meci greu şi am pierdut acest meci greu. Felicit echipa adversă. Nu trebuia să primim un astfel de gol nefericit.
În repriza a doua jocul a fost foarte echilibrat. Ambele echipe au avut ocazii. Am întâlnit o echipă bună. Este un rezultat la care nu ne aşteptam deloc, iar acum nu mai avem ce face. Trebuie să ne adunăm şi să ne pregătim pentru meciul cu Ungaria„, a spus selecţionerul Turciei, Abdullah Avci.
Tehnicianul a precizat că nu consideră că a subapreciat România: „În prezent toate echipele se respectă reciproc şi se joacă meciuri echilibrate. Noi am spus în ultima săptămână că vom întâlni o echipă foarte respectată”.
Abdullah Avci a mai spus că nu crede că a greşit în alegerile făcute pentru jocul de vineri. „Alegerea a fost a mea şi a stafului meu. O mare parte a meciului am jucat cu dorinţă, dar nu am avut rezultate. Ne-am îndepărtat de obiectivul nostru în grupă„, a adăugat tehnicianul.