Andreea Esca a declarat că, în cei 16 ani de când prezintă ştirile, a primit propuneri să lucreze pentru alte televiziuni, dar le-a refuzat.
„Îmi aduc aminte că am primit odată o propunere din partea unei televiziuni şi chiar şi eu le-am spus că nu vreau să-şi piardă vremea şi nu merită să vină să ne cunoaştem pentru că nu mă interesează. Ei insistau însă şi-mi spuneau că este o ofertă materială considerabilă, la care orice om s-ar gândi. Am încercat atunci să le explic că nu mă interesează partea materială, pentru că nu-mi aduce fericirea. De când am fost copil am avut o situaţie materială confortabilă, astfel încât să am libertatea de a alege fericirea fără să fac niciun fel de compromis„, a spus Andreea Esca pentru Evenimentul Zilei.
Întrebată dacă are un salariu fabulos aşa cum spune legenda, Esca a răspuns că „am un salariu decent care este în concordanţă cu toate salariile din media româneşti”.