Incendiul este „extrem de violent”, iar pe moment nu este „nici izolat, nici stabilizat, nici sub control”, a avertizat duminică seara într-o declaraţie preşedintele regiunii Canarelor, Angel Victor Torres.
Dezastrul nu a făcut victime pe moment, însă a obligat autorităţile să evacueze circa 5.000 de persoane, inclusiv din zone turistice precum Cruz de Tejeda, un sit montan, celebru pentru priveliştile sale spectaculoase, aflat în centrul insulei Gran Canaria, potrivit Agerpres.
Peste 600 de pompieri şi 14 aeronave au participat duminică la lupta împotriva incendiului, care a determinat închiderea a 20 de drumuri pe această insulă din arhipelagul Insulelor Canare. Condiţiile meteorologice sunt dificile, cu vânt puternic şi temperaturi ridicate.
„Următoarele ore vor fi foarte importante, deoarece prognozele meteo pentru noapte nu sunt bune”, a declarat Torres. Potrivit prognozelor, valul de căldură va continua luni, iar autorităţile avertizează că poate dura câteva zile până când incendiul va putea fi plasat sub control, potrivit Agerpres.
Flăcările au început să afecteze Parcul Natural Tamadaha, o importantă rezervaţie de arbori specifici Insulelor Canare.
Incendiul a izbucnit la câteva zile după ce pompierii au reuşit să stingă un alt incendiu în aceeaşi zonă a arhipelagului Canarelor, care a dus la evacuarea a câteva sute de persoane.