Nevestele mafioţilor: Lea Garofalo a sfârşit dizolvată în acid pentru că a trădat clanul FOTO

Să fii soţie, mamă sau fiică de mafiot, mai ales din cea mai puternică mafie din lume, 'Ndrangheta, nu e deloc uşor, ci mai degrabă un trai periculos. Chiar dacă, aparent, nu au grija zilei de mâine, femeile din familiile mafiote nu duc o viaţă tocmai pe roze. Din contră, au puţine de spus în faţa bărbaţilor clanului, sunt timorate, în pericol şi de cele mai multe ori ajung la disperare extremă şi să îşi urască viaţa. Iar când vor să rupă legăturile cu clanul mafiot, ajung de obicei "pe lumea cealaltă".  Lea Garofalo a fost una dintre ele.
Sânziana Stancu
19 oct. 2012, 05:20
Nevestele mafioţilor: Lea Garofalo a sfârşit dizolvată în acid pentru că a trădat clanul FOTO

La sfârşitul anului 2009, teribilul clan mafiot ‘Ndrangheta făcea încă o crimă abominabilă. Cu o cruzime de neimaginat, o femeie a clanului, Lea Garofalo, care se săturase de viaţa mizerabilă în care fusese prinsă ani întregi, era sacrificată pentru că divulgase secrete ale celei mai bine organizate mafii italiene. Fără să-i mai pese de riscuri, Lea acceptase să colaboreze cu autorităţile antimafia din Peninsulă, în schimbul protecţiei.

În seara de 29 noiembrie 2009, Lea, care avea 35 de ani, a fost ademenită de partenerul ei de viaţă, Carlo Cosco, cu care nu se căsătorise, dar aveau împreună o fiică, să vină la Milano. La planul criminal al lui Cosco au  contribuit încă şase complici, membri ai celor două familii mafiote din ‘Ndrangheta, Cosco şi Garofalo.

Pe Lea nu o aştepta o călătorie de plăcere la Milano, ci de drumul către o moarte cruntă. Lea a fost interogată de membrii clanului chiar în maşina cu care se îndrepta spre Milano. A fost torturată de doi dintre fraţii lui Cosco, Vito şi Giuseppe Cosco şi împuşcată mortal, apoi dusă într-un depozit pustiu din Monza, în apropiere de Milano. Acolo, cadavrul ei a fost dizolvat în 50 de litri de acid. Mafioţii au stat să-l păzească trei zile, ca să fie siguri că din Lea nu a mai rămas nici măcar un fir de păr.

Încă din 2002, Lea încercase să scape de familiile mafiote. Cosco aflase că ea colabora cu autorităţile italiene antimafia, dându-le informaţii despre războaiele dintre cele două familii, Garofalo şi Cosco, din atotputernicul clan mafiot italian ‘Ndrangheta, războaie soldate de-a lungul timpului cu 40 de morţi.

În 2006, Lea părăsise programul de protecţie a martorilor, iar ea şi fiica ei, Denise, se retrăseseră într-o casă care fusese construită pentru ele chiar de Cosco, în afara regiunii Calabria unde se află fieful ‘Ndrangheta. Cosco încerca să joace rolul de protector faţă de femeia şi fiica lui, dar a avut totuşi o tentativă de a o ucide pe Lea. Un aşa-zis îngrijitor, pe care i l-a adus în casă chiar Cosco, a încercat să o ucidă. Tentativa intrusului a eşuat însă, pentru că Lea reuşise să pună mâna pe un cuţit şi să se lupte cu el, alungându-l.

Cosco jucase atunci cartea tatălui bun, iertător şi responsabil, care era interesat de viitorul fiicei sale, Denise, care urma să meargă la universitate. A jucat această carte până în seara de 29 noiembrie 2009…

Răzbunată de fiică

Denise nu a uitat şi nu i-a iertat pe cei care-i uciseseră mama. Deşi foarte tânără, Denise a fost foarte curajoasă şi i-a demascat pe ucigaşi, primul fiind chiar tatăl ei. În seara crimei, el o păcălise, luând-o cu el ca s-o  aştepte amândoi pe Lea, în staţia de autobuz din Milano, unde aveau întâlnire.

Denise a dibuit însă repede minciunile şi, în 2010, le povestea totul anchetatorilor. Aceştia au dat de urma celor şase criminali, cărora magistraţii le-au dat pedepse cu închisoarea pe viaţă. Denise a depus mărturie şi împotriva tatălui ei, care se afla atunci în închisoare, cu ceilalţi suspecţi. El a negat acuzaţiile, afirmând că Lea nu fusese ucisă şi că fugise undeva, în Australia.

Ofensiva Denisei, care s-a înscris în programul de protecţie a martorilor, a fost o lovitură pentru ‘Ndrangheta, cea mai puternică şi bogată mafie din Italia, cu încrengături în aproape toate sistemele, ce domină traficul internaţional de droguri şi arme, obţinând venituri de peste 30 de miliarde de euro, adică aproximativ 3,5% din PIB-ul Italiei.

Cu ocazia răsunătorului proces în care au fost condamnaţi mafioţii, Denise şi-a dobândit definitiv respectul public şi o nemăsurată admiraţie pentru curajul şi integritatea ei. Mărturia Denisei a avut un un rol „istoric” în procesul teribililor gangsteri ai temutei mafii calabreze. Un activist antimafia, părintele Luigi Ciotti, a spus atunci că „sentinţele (primite de mafioţi, n.r.), vor intra în istoria Italiei. Trebuie să îngenunchiem în faţa acestei tinere, care a spart codurile mafiei!”…

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alimentul care te încălzește iarna. Protejează organismul de frig și are grijă de sistemul tău imunitar
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire pe România! Meteorologii au emis avertizări de cod roșu de viscol pentru mai multe județe
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Atacurile cu rachete balistice asupra Ucrainei tensionează scena geopolitică
MediaFlux
AMENDĂ de 2.900 de LEI pentru ȘOFERI! E obigatoriu!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?