Proiectul de lege privind prevenirea violenţei şi abuzurilor sexuale asupra minorului a fost iniţiat în vară de 15 deputaţi, dintre care 14 reprezentând PDL.
Deşi a primit aviz negativ de la comisiile senatoriale de specialitate, proiectul a fost adoptat tacit, depăşindu-se termenul de adoptare a acestuia în plenul Senatului.
Potrivit proiectului, „făptuitorul găsit vinovat de violenţă şi abuz sexual asupra minorului şi condamnat pentru circumstanţe agravante de abuz sexual este sancţionat suplimentar pentru fapta săvîrşită”.
Astfel, în timpul detenţiei, acestuia i se va aplica o pedeapsă suplimentară, definită în proiect drept „inhibarea pornirilor sexuale, prin metode chimice, a condamnatului găsit vinovat de abuzul sexual asupra unui copil minor, în scopul prevenirii unei recidive”.
Inhibarea prin metode chimice se aplică, mai prevede proiectul, atât pentru făptuitorul aflat la prima abatere, condamnat pentru abuz sexual asupra unui minor în formă agravantă, cât şi pentru recidivşti.
Proiectul mai prevede că pedeapsa suplimentară poate fi însoţită de tratament psihologic adecvat, în scopul prevenirii recidivei, dar şi pentru integrarea infractorului în societate.
Conform noului Cod Penal, abuzul sexual asupra minorului care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani.
În cazurile agravante, fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Proiectul de lege adoptat tacit de Senat stabileşte şi faptul că toţi condamnaţii acuzaţi de pedofilie şi care şi-au ispăşit şi finalizat pedeapsa, vor fi în continuare sub supraveghere prin monitorizare GPS.
Perioada de monitorizare electronică va fi stabilită de instanţă şi va fi pusă în aplicare de organele competente ale statului.
Senatul este prima cameră sesizată asupra proiectului de lege. Forul decizional este Camera Deputaţilor.
În închisorile din România sunt în prezent 77 de persoane condamnate definitiv pentru că au profitat de minori.