Încep lucrările la 17 imobile cuprinse în noul program de refacere a faţadelor

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat, miercuri, că încep lucrările la 17 imobile cuprinse în noul program de refacere a faţadelor pe care l-a lansat în acest an.
Iulian Tudor
21 aug. 2019, 07:51
Încep lucrările la 17 imobile cuprinse în noul program de refacere a faţadelor

Primăria Capitalei a început în această săptămână lucrările de refacere a faţadelor pentru o serie de imobile din zona centrală a Bucureştiului. Este vorba despre clădiri unde PMB are în proprietate sau în administrare o cotă parte din imobil şi care prezentau degradări accentuate ale faţadelor, potrivit unui comunicat al municipalităţii.

„Am parcurs, în ultimul an, o serie de etape prevăzute de legea care reglementează refacerea faţadelor, sute de proprietari au fost notificaţi, iar acum avem o primă listă de 17 imobile incluse în planul de lucru al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Pentru două dintre acestea, lucrările au fost demarate în această săptămână, urmând ca, în celelalte cazuri, să înceapă pe măsură ce se obţin avizele şi acordurile necesare şi să le finalizăm până la sfârşitul acestui an. Este un alt program de amploare pe care Primăria Capitalei l-a lansat în acest an în domeniul fondului construit al Capitalei şi care completează deja cunoscutul program de consolidare”, a spus primarul general Gabriela Firea.

Ea a menţionat că finanţarea este asigurată de la bugetul local, însă nu intră pe această listă imobilele încadrate în clasa I de risc seismic sau prevăzute pentru reabilitare termică, acestea fiind excluse de legislaţia în vigoare, întrucât necesită alt tip de intervenţii.

Etapele premergătoare parcurse sunt cele prevăzute de legislaţia aplicabilă în domeniu – respectiv Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor – cu modificările şi completările ulterioare, precizează PMB.

Primăria Capitalei are, conform acestui act normativ, o serie de responsabilităţi în domeniu, care în prezent sunt realizate: elaborarea şi aprobarea „Regulamentului de intervenţie cu privire la reabilitarea faţadelor pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor în Municipiul Bucureşti”, stabilirea zonele prioritare de intervenţie, inventarierea clădirilor care necesită astfel de intervenţii şi a deţinătorilor acestora. Potrivit comunicatului, municipalitatea a stabilit legătura cu deţinătorii clădirilor şi i-a notificat cu privire la obligaţiile legale ce le revin – de a lua măsuri pentru refacerea faţadelor, în cazul în care starea acestora pot pune în pericol viaţa, sănătatea, integritatea fizică sau siguranţa populaţiei.

Deţinătorii clădirilor au avut la dispoziţie un termen de 60 de zile pentru a lua măsurile ce le revin, unele fiind iniţiate deja pe cont propriu. O parte au optat să intre în programul municipal de refacere a faţadelor şi au apelat la AMCCRS, care a întocmit documentaţiile aferente şi care va realiza lucrările de execuţie, explică PMB.

Potrivit PMB, primele 17 clădiri incluse în program sunt situate pe Strada Şelari nr. 13, Strada Covaci nr. 10, Strada Covaci nr. 14, Strada Gabroveni nr. 6-8, Strada Băcani nr. 4, Strada Franceză nr. 16, Piaţa Gării Filaret nr. 2, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, Calea Victoriei nr. 103-105, Calea Victoriei nr. 54, Bd. Regina Elisabeta nr. 30, Bd. Carol I nr. 70, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 21, Splaiul Independenţei nr. 56, Splaiul Independenţei nr. 58A, Calea Victoriei nr. 134, Calea Moşilor nr. 27.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Ce să pui în făină când faci șnițele ca să iasă gustoase și pufoase. Ingredientul secret pe care puține gospodine îl folosesc
Capital.ro
Maghiarii ne dau lecții. Au făcut anunțul chiar în România. Umilința e prea mare
Playtech.ro
Pensia incredibilă pe care o primește Traian Băsescu. Fostul președinte al României încasează mai puțini bani decât ar fi crezut românii
DailyBusiness
CREȘTE prețul apei calde cu 50%. Cum motivează autoritățile decizia
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Incendiu violent la un azil de bătrâni din Tulcea. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Capital.ro
Cutremur în UE. Sfidarea supremă a Ungariei. Nimeni nu va accepta
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Pagina de internet a Băncii Centrale a Rusiei blocată de un atac cibernetic ucrainean
MediaFlux
BANI de la Guvern pentru nevoiași. ROMÂNII primesc echivalentul a 50 de EURO
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!