„UE, care a anunţat aşa-numitele măsuri, … nu ne face rău nouă ci sieşi”, a afirmat Erdogan într-o conferinţă de presă televizată, desfăşurată la Ankara. „Continuăm activităţile de explorare şi vom continua să o facem cu o hotărâre neclintită”, a adăugat şeful statului turc.
Bruxelles a adoptat la jumătatea lunii iulie o serie de măsuri politice şi financiare vizând sancţionarea continuării forajelor pe care Turcia le realizează în mod ilegal în apele teritoriale ale Ciprului, în pofida avertismentelor primite.
Cea mai semnificativă măsură adoptată de Bruxelles este tăierea a 145. 8 milioane de euro din fondurile europene de care Turcia urma să beneficieze în 2020.
Descoperirea din ultimii ani a unor zăcăminte uriaşe de gaze în Mediterana de Est a trezit interesul Ciprului şi al Turciei, ţări între care s-a declanşat un conflict pe această temă. Ankara, care a trimis deja mai multe nave de foraj protejate de armată – după cum afirmă autorităţile turce -, apreciază că resursele ar trebui împărţite echitabil între cele două ţări.
Ciprul respinge însă categoric această ipoteză, pe care o consideră „inacceptabilă”.
Teritoriul insulei Cipru este divizat după invazia armatei turce în treimea nordică a insulei în 1974, în urma unei lovituri de stat ce urmărea alipirea insulei la Grecia.