Dana Gîrbovan vrea să implementeze la Ministerul Justiţiei un program de combatere a traficului de persoane. Atribuţia este a MAI

Dana Gârbovan spune că unul dintre proiectele pe care vrea să le implementeze la Ministerul Justiţiei este combaterea traficului de persoane. Însă combaterea traficului de persoane este o atribuţie a Ministerului Afacerilor Interne, scrie News.ro.
Ionela Marcu
23 aug. 2019, 19:13
Dana Gîrbovan vrea să implementeze la Ministerul Justiţiei un program de combatere a traficului de persoane. Atribuţia este a MAI

Potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Interne, acest minister are între atribuţii: „Organizează şi desfaşoară, prin structuri specializate, potrivit competenţei, activităţi pentru prevenirea şi combaterea terorismului, a criminalităţii organizate, a traficului şi consumului ilicit de droguri, a traficului de persoane, a migraţiei ilegale, a criminalităţii informatice, precum şi a altor fenomene infracţionale şi fapte antisociale”.

„Dupa ce ani de zile Romania a fost preponderent tara de tranzit pentru traficul de fiinte umane, acum este ea insasi sursa. Retelele de trafic isi diversifica si perfectioneaza mijloacele, iar autoritatile raman de prea multe ori inerte. Desi presa si Facebook-ul abunda de „experti” pe justitie, in afara de cateva ONG-uri, ce fac o activitate absolut eroica in prevenirea traficului si protejarea victimelor acestora, si de cateva articole sporadice, in presa nu gasiti mare lucru pe acest subiect. Daca nu era drama de la Caracal, faptul ca tinere sunt traficate de la varste socant de mici nu devenea mainstream”, a scris Dana Gârbovan pe pagina sa de Facebook.

Ea precizează că traficul de persoane umane e o problemă globală, însă sunt ţări care luptă eficient cu acest flagel.

„Astfel, Departamentul de Stat al SUA vorbeste in Raportul privind traficul de fiinte umane in mod constant despre cei 3P, deveniti 4P, ce stau la baza combaterii traficului de persoane: prosecution, prevention, protection, partenership. Pentru a combate eficient traficul e nevoie de o abordare integrata pe aceste patru paliere. Acesta e unul dintre proiectele pe care as dori sa le implementez la ministerul justitiei si motivul principal pentru care am acceptat in principiu propunerea”, încheie Gârbovan.

Dana Gârbovan a precizat anterior că a avut o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă şi că a acceptat de principiu propunerea de a fi ministru al Justiţiei, cu condiţia de a-i fi asigurată independenţa deplină şi ca preşedintele Klaus Iohannis să fie de acord de principiu.

Citește și: Dana Gîrbovan: „Am acceptat de principiu propunerea”. Viorica Dăncilă îi ia apărarea

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
De ce te mușcă țânțarii, de fapt. Motivul pentru care unele persoane nu sunt afectate, deși stau lângă tine
Capital.ro
Mașinile interzise. Decizia luată de autorități. Se aplică de azi, 24 iulie
Playtech.ro
Zodiile care pot câștiga sume colosale de bani începând din 25 iulie 2024. Norocul e de partea lor
DailyBusiness
Românii vor avea parte de noi zile libere de la Guvern!
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Rețete rapide și ieftine. Două preparate pe bază de orez care sunt gata în 20 de minute
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
INFORMAȚII 💣 Doctorița din Brăila, legături cu MAFIA?! Ar fi avut o relație cu un raket basarabean, pe care l-ar fi... De ce poliția crede că este o „crimă la comandă”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Noi bombardamente la granița României cu Ucraina! În Tulcea a fost panică generală, după ce autoritățile au emis un mesaj RO-Alert
Capital.ro
Simona Halep a suferit cumplit. Adevărul despre divorțul de Toni Iuruc
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
„Era un psihopat” Bunica și mătușa Dianei, tânăra ucisă cu toporul de soț din gelozie, mărturisiri șocante despre călăul nepoatei lor! Ireal ce a făcut imediat după ce și-a ucis soția
substantial.ro
Alerte de drone rusești în Tulcea: Avioane F-16 au fost ridicate în aer
MediaFlux
DOLIU IMENS! Din păcate A MURIT ASTĂZI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!