Gică Popescu, ANUNŢ despre stadioanele pentru Euro 2020. Câte vor fi gata din cele patru promise

Gică Popescu, implicat în proiectul de organizare Euro 2020, a dat asigurări că România este aproape sigură că a respectat ce şi-a asumat prin dosarul de candidatură. Însă, în ceea ce piveşte cele patru stadioane pe care România a promis că le va reconstrui, doar două vor fi gata până vara viitoare, Steaua şi Rapid.
Filip Stan
28 aug. 2019, 10:16
Gică Popescu, ANUNŢ despre stadioanele pentru Euro 2020. Câte vor fi gata din cele patru promise

„De la 1 septembrie nu se va mai putea întâmpla nimic. La 1 septembrie, UEFA va da girul final şi după 1 septembrie – sperăm să nu facem nicio prostie zilele acestea – nu se va mai întâmpla nimic. UEFA va da binecuvântarea finală. În proporţie de 90 la sută – pentru că domnul ministru este de puţin timp în acest proiect, au fost trei miniştri ai Tineretului şi Sportului de când am preluat eu – avem în proporţie de 95 la sută toate garanţiile guvernamentale terminate. Când noi am depus dosarul de candidaură, am avut 12 garanţii guvernamentale pe care guvernul României şi le-a asumat în acest proiect Euro-2020 şi în proporţie de 95 la sută aceste garanţii guvernamentale sunt implementate. Eu ştiu că toată lumea când vorbeşte de Euro-2020 se gândeşte la stadioane, „aoleu, avem stadioane, nu avem stadioane”.

Campionatul European nu mai poate fi pus în pericol după 1 septembrie. Noi am tot livrat către UEFA, am făcut asta, am făcut plan de mobilitate cu Primăria Capitalei şi cu FRF, că suntem trei componente importante: Primăria Capitalei, Guvernul României şi FRF. Guvernul României a livrat cel mai mult pentru acest proiect pentru că el şi-a asumat, bineînţeles şi Primăria Capitalei cu planul de mobilitate, cu fan zone-ul şi stadionul, care este în proprietatea Primăriei Capitalei. Eu nu cred că se mai poate întâmpla ceva în cele două zile rămase şi Euro-2020 nu este pus în pericol şi vom organiza un Euro 2020 şi cu minim două stadioane terminate, care nu sunt în cele 12 garanţii guvernamentale.

Este important să le terminăm pe toate, să dăm o dovadă de seriozitate pentru că aceste stadioane sperăm să le folosim după aceea la alte competiţii, aici este câştigul nostru cel mai mare, credibilitate faţă de UEFA. Să demonstrăm că suntem capabili să facem şi asta şi ce-am mai spus că facem, pentru ca în viitor să avem şi alte competiţii pe care să le organizăm la Bucureşti. Ar fi păcat, având această infrastructură sportivă, să nu facem competiţii de nivel european, rugby sau fotbal în Bucureşti, pentru că avem atât de multe stadioane, ţinând cont şi de stadioanele de la Giurgiu şi Ploieşti plus terenurile din Bucureşti, avem un număr de şase, eu sper să fie şi Dinamo, şapte”, a declarat Gică Popescu la Pro X.

Probleme MARI pentru noile stadioane Steaua şi Rapid. Anunţ ALARMANT făcut de ministrul Tineretului şi Sportului FOTO

Arena Naţională este destinată să găzduiască patru meciuri în cadrul Euro-2020, la 14, 18 şi 22 iunie 2020, în Grupa C şi pe 29 iunie 20202 pentru optimile de finală. 

Conform cerinţelor UEFA, România trebuie să modernizeze patru stadioane în Bucureşti pe care echipele participante să desfăşoare antrenamentele. Dintre  acestea, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, se află în diferite faze de realizare, în timp ce arena Dinamo a întâmpinat dificultăţi din cauza unor probleme juridice.

Spynews
Horoscop săptămânal 1 - 7 iulie: Leii vor avea o periodă agitată
Bzi.ro
Ce va face Zanni cu banii câștigați la Survivor All Stars: „Am planul ăsta din vara anului 2023!”
Fanatik.ro
Barem matematică la BAC 2024. Cum se rezolvau subiectele și la ce notă să te aștepți la bacalaureat 2024 după corectare. Update
Capital.ro
Viktor Orban a dat lovitura în Europa. UE se înclină în fața Ungariei: Succes!
Playtech.ro
AVEM subiectele la ISTORIE la BAC 2024. Ce le-a picat elevilor anul acesta
DailyBusiness
Vești bune pentru șoferi! Benzina și motorina, mai ieftine astăzi!
Adevarul
Cum ne dă statul român foc la valiză. Un cunoscut economist explică de ce avem o viața mai scumpă de la 1 iulie
Spynews
Florin Salam, înțepătură dură pentru Bogdan de la Ploiești! Să facă referire la Cristina Pucean? „Ce au avut ei...” / VIDEO
Spynews
”Să zică mersi că nu i-au dat ăia două, trei palme”. Florin Salam, declarații acide la adresa lui Bogdan de la Ploiești, după scandalul de la nuntă! Artistul a fost dat afară de la eveniment / VIDEO
Evz.ro
Rețete ideale pentru caniculă. Ușor de preparat și cu puține calorii
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Cancan.ro
BAC 2024 | Acestea sunt subiectele de la matematică. O problemă le-a dat elevilor mari bătăi de cap
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Barem Matematică Bacalaureat 2024: Ora la care urmează să fie afișate răspunsurile corecte pe Edu.ro pentru profilul real
Capital.ro
Amendă 500 de lei. Legea îi obligă pe TOȚI șoferii să plătească. E obligatoriu
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
substantial.ro
Sondaj INSCOP: PSD conduce în intențiile de vot, urmat de PNL și AUR
MediaFlux
ION ILIESCU, ANUNȚ IMPORTANT! Doliu în ROMÂNIA
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?