Dacian Cioloş: Suntem gata să intrăm la guvernare cât mai repede

Alianţa USR - PLUS este gata să intre la guvernare, dar cu legitimitate în Parlament, care să permită aplicarea unui program de restructurare, a declarat, miercuri, liderul PLUS, Dacian Cioloş.
Ionela Marcu
28 aug. 2019, 14:13
Dacian Cioloş: Suntem gata să intrăm la guvernare cât mai repede

„Colegii de la USR au declarat public că vor susţine moţiunea de cenzură şi spunem lucrul acesta de aproape un an de zile că acest Guvern trebuie să plece acasă. (…) Acest lucru a fost dovedit şi la alegerile parlamentare, când oamenii s-au exprimat şi vizavi de ce se întâmplă în ţara asta. Deci suntem într-o situaţie în care legitimitatea acestei majorităţi scăzuse la cel mult o treime din susţinerea electoratului şi totuşi în Parlament au avut o majoritate care le-a permis să rămână la guvernare. Acum se pare ca miracolul se destramă, domnul Tăriceanu nu mai susţine Guvernul, pentru că nu-şi mai găseşte locul şi interesele acolo”, a afirmat Cioloş, la Digi 24.

Potrivit fostului premier, „Guvernul merge la fel de prost ca înainte, problemele sunt aceleaşi”. „Şi la domnul Tăriceanu şi la Victor Ponta sunt calcule politice, joacă şi cu PSD-ul, şi cu cei din Opoziţie – cine dă mai mult, cine iese primul. Noi am spus-o încă de la început – venim cu un proiect de guvernare, suntem gata să intrăm la guvernare cât mai repede, dar cu legitimitate în Parlament, care să ne permită să punem în aplicare un program de restructurare de care România are nevoie şi pe care românii îl aşteaptă”, a explicat preşedintele PLUS.

El a susţinut că, în cazul unei noi guvernări, există mai multe urgenţe, una dintre acestea fiind un semnal foarte clar pentru antreprenori, pentru reluarea investiţiilor private.

„Ordonanţa 114 trebuie abrogată imediat şi trebuie dat un cadru de stabilit. (….) Avem nevoie să folosim fondurile europene, pentru a demara acest program de investiţii foarte clar din punct de vedere al politicilor fiscale pentru business. (…) Ca să putem colecta bani la buget, trebuie să producem. (…) Trebuie să profesionalizăm administraţia publică şi vom putea reduce şi birocraţia şi vom veni şi cu digitalizarea administraţiei public”, a menţionat Dacian Cioloş.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH