Potrivit datelor furnizate de oficialii IPJ Prahova, accidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 16:20, în Ploieşti.
Autospeciala care se află în dotarea secţiei de poliţie nr. 1 Ploieşti se deplasa la o intervenţie, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, iar la un moment dat şoferul autospecialei „ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un autoturism care se afla staţionat”, precizează sursa citată.
În urma impactului, două persoane care se aflau în autoturismul staţionat au fost rănite, fiind duse la spital.
Reprezentanţii IPJ Prahova au precizat că poliţistul care se afla la volanul autospecialei a fost testat şi s-a constatat că acesta nu consumase alcool înainte de a urca la volan.