„Domnul Iohannis a transmis câteva mesaje. Mai întâi, doamna Dăncilă trebuie să meargă în Parlament. Al doilea mesaj a fost legat de faptul că e un blat cu Viorica Dăncilă. Domnul Iohannis a arătat clar că nu e. Și trei, trebuie să avem cât mai repede un Guvern stabil, competent și care să se apuce de treabă. Povestea USR-ului prin care se spală pe mâini că ei nu intră la guvernare decât după anticipate e o păcăleală. Nu e o soluție reală la problema noastră”, a susținut Victor Ponta la România TV.
Întrebat dacă PRO România și ALDE ar susține salvarea Guvernului în cazul în care Viorica Dăncilă nu mai candidează la alegerile prezidențiale, iar PSD l-ar susține pe Mircea Diaconu, Victor Ponta a răspuns:
„Suntem dispuși să votăm un Guvern restructurat. Asta de fapt i-am spus doamnei Dăncilă în singura întâlnire pe care am avut-o. Asta i-am zis și lui Călin Popescu Tăriceanu, unde ne-am blocat la chestia cu candidatura. Da, dacă se restructurează Guvernul, dacă facem un reset, maxim 18 miniștri, jumătate din secretarii de stat din agenții, atunci da, de ce să nu susținem”, a mai precizat Victor Ponta.